Alexandru Welther, tânărul care a provocat vineri seara un accident de circulaţie, în urma căruia prietenul său, în vârstă de numai 23 de ani, şi-a pierdut viaţa, a fost reţinut de poliţişti duminică seara pentru 24 ore. Potrivit Tincuţei Dumuţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, în cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Pe numele său au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, refuzul recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere.
Potrivit sursei citate, Alexandru Welther avea permisul reţinut din 2011 de Inspectoratul Judeţean de Poliţie(IPJ) Cluj pentru conducerea unui autoturism care nu corespundea categoriei pentru care deţinea permisul, iar vineri, 26 aprilie, acesta nu a prezentat dovada cu drept de circulaţie.
Reamintim că vineri, 26 aprilie, tânărul zălăuan, în vârstă de 23 de ani, a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune frontală cu un stâlp de iluminat public, situat în intersecţia localităţii Crasna, după care a părăsit intersecţia, ajungând înafara părţii carosabile. În urma impactului, prietenul şoferului, Cristian L., în vârstă de doar 23 de ani, aflat pe bancheta din spate a maşinii şi-a pierdut viaţa. Imediat după producerea accidentului, şoferul a părăsit locul, însă, potrivit IPJ Sălaj, tânărul a fost identificat, în scurt timp, de poliţişti, dar a refuzat testarea cu alcooltestul.
De asemenea, potrivit unor surse tânărul şofer a avut o atitudine ostilă şi faţă de cadrele medicale, refuzând recoltarea de probe biologice.
Accidentul a avut loc vineri, 26 aprilie, în jurul orei 19,14, în intersecţia din centrul localităţii sălăjene Crasna.
De ce politia nu comunica ca au gasit si droguril la el in masina ?