Ansamblul „Porolissum” mai are o şansă să ajungă în finală

Dansatorii Ansamblului Artistic Profesionist „Porolissum” din Zalău nu s-au numărat printre cele trei  numere trimise de juriu direct în finală.

Zălăuanii mai au o şansă de a ajunge pe lista finaliştilor cu ajutorul votului publicului. Astfel, cei care vor decide cel de al patrulea finalist vor fi telespectatorii. Aceştia pot vota, de la finalul emisiunii şi până luni, 29 aprilie, la ora 16, numărul pe care vor să îl salveze, dintre cei nouă concurenţi rămaşi. Cel de al patrulea finalist va fi anunţat în cadrul ştirilor de la ora 16.

Dansatorii din Zalău, pregătiţi de coregrafii Gabriela şi Marin Hossu, au fost singurii reprezentanţi ai folclorului românesc din prima semifinală, reuşind să impresioneze şi de această dată. „Recunosc că pe mine mă plictiseşte dansul popular, însă, nu ştiu, voi aveţi acel ceva”, le-a spus Mihai Bendeac dansatorilor sălăjeni. De asemenea, şi CRBL a recunoscut că nu s-a plictist privind numărul celor de la ansamblul „Porolissum”.  „Mă bucur că am văzut un sincron de piruete. De data asta nu m-am plictisit. Impecabil, frumos!”, a apreciat juratul.  Deşi au primit cele trei stele aurii, dansatorii sălăjeni nu au fost aleşi de niciunul dintre juraţi pentru a merge în finală, însă pot ajunge în finală dacă  vor fi votaţi de public.

 

 

 

2 Thoughts to “Ansamblul „Porolissum” mai are o şansă să ajungă în finală”

  1. Anonim

    schimbati melodiile puneti muzica ardeleneasca sa sara sala in picioare

  2. Anonim

    da ca in semifinala parca a fost muzica ungureasca desi avem muzica f buna ardeleneasca care te face sa tresari ti se face pielea gaina

Leave a Comment