Vaccinul antitetanos a fost scos din programul naţional de vaccinare gratuită. Doar femeile gravide fac excepţie.
Potrivit Ligiei Marincaş, directorul Direcţiei Publice pentru Sănătate Sălaj, în prezent, sunt în discuţie modalităţile de achiziţionare a acestui tip de vaccin de către medicii de familie.
Medicii de familie au fost anuntaţi că vor primi acest vaccin doar pentru gravide, iar orice alt pacient ar urma să-şi cumpere doza de vaccin sau să se prezinte la unităţile de primire a urgenţelor(UPU). Potrivit specialiştilor, acest fapt va duce la creşterea numărului de cazuri de tetanos sau la supraglomerarea şi blocarea activităţii din UPU.
Tetanosul este o boala infecţioasă cauzată de bacilul anaerob Clostridium tetani, ce determină afectare neurologică şi nu este contagioasă. Boala poate să apară la orice vârstă, infecţia afectând de obicei persoanele neimunizate, si este fecventă în zonele rurale. Microbul este prezent mai ales în solul contaminat cu dejecţii animale. Tetanosul apare în urma infectării unei plăgi cutanate produse de un obiect murdar cum ar fi cuie, ace, foarfeci, pământ sau prin muşcături de animale.