Emisiunea „Rotisorul politic” continua la Radio Transilvania Zalau, in parteneriat cu ziarul „Magazin Salajean”. Invitatul unei editii speciale a fost profesorul Petru Bontea, directorul Grupului Scolar din comuna Sig, unul dintre cei mai cunoscuti si priceputi dascali si directori din judetul Salaj. Va ofer cateva fragmente din acest dialog.
„« D-le ministru, daca suntem atat de inteligenti, si avem rezultate asa de grozave, de ce traim asa de prost? »”
(…) Rep.: Va stiu de multa vreme. Sunteti un critic destul de dur a ceea ce nu se intampla bine in sistemul de invatamant, si tocmai din aceasta perspectiva va invit sa puneti punctul pe i. Care credeti ca ar fi principalele baiuri ale sistemului de invatamant din Romania?
Petru Bontea: Inainte de a ma referi la principalele baiuri ale sistemului de invatamant, as vrea pe scurt sa va spun o intamplare la care am fost martor. Undeva pe la mijlocul anilor 90, am participat la Cluj la un simpozion organizat de Ministerul Invatamantului, simpozion care avea genericul „Educatia, o sansa pentru fiecare”. Acolo au participat reprezentanti ai judetelor din Transilvania. Prezidiul era format dintr-un secretar de stat, Romulus Pop, un distins profesor de fizica din Baia Mare, dar era in prezidiu si fostul prefect al Clujului, scriitorul Grigore Zanc. Atmosfera simpozionului a fost una triumfalista.
Toate judetele parca raportau la o plenara de partid ce teribile realizari au, ce elevi exceptionali au, ce rezultate minunate au la nivelul intregii zone pe care o pastoreau. Si la sfarsit, tot in aceasta atmosfera triumfalista, domnul prefect ii da cuvantul domnului secretar de stat Romulus Pop. Secretarul de stat, putin surprins, zice „credeam ca s-au terminat perioadele in care cine este de la esalonul superior neaparat trebuie sa traga niste concluzii. Dar daca m-ati intrebat acest lucru si m-ati pus in postura asta, stiti ce, aseara am fost la o emisiune interactiva la Tele7abc, si acolo a fost tot asa o atmosfera de aceasta, de automultumire, legat de situatia invatamantului si un elev de la Sf. Sava mi-a pus urmatoarea intrebare: « D-le ministru, daca suntem atat de inteligenti, si avem rezultate asa de grozave, de ce traim asa de prost? ». Si eu, daca m-ati pus sa spun un cuvant de incheiere, va plasez aceasta intrebare. Va rog sa raspundeti acestei intrebari. Dupa parerea mea, asa cum este scoala astazi, asa va fi si tara maine”. Ei, de atunci, va rog sa ma credeti, pe mine m-a framantat enorm de mult aceasta intrebare pusa de elevul de la Sf. Sava. Daca suntem atat de inteligenti, de ce traim asa cum traim?
„La Moscova ne-am uitat pana am orbit”
P.B.: M-ati intrebat care sunt baiurile, din punctul meu de vedere. Baiurile sunt de mai multe feluri. In primul si in primul rand, cred eu, ca din 89 si pana astazi nimeni nu a avut curajul si nu a avut puterea sa ia o decizie politica in ceea ce priveste modificarea continuturilor invatamantului si modicarea numarului de ore la care sunt supusi elevii nostri. Intre cele doua razboaie am avut o lege a invatamantului exceptionala, dar a venit reforma din 3 august 1948 care a modificat total sistemul de invatamant romanesc, aducandu-ne modelul bolsevic, ajungandu-se pana in situatia in care nici nu s-a mai gandit un sistem romanesc tutelat de cel bolsevic. S-au tradus pur si simplu manualele si s-au copiat initiativele lor. Si acest invatamant s-a desfasurat in 20 de ani aproape fara modificare. Pana prin anii 68.
Dupa 68 au inceput sa apara modificari care sa se adapteze cat de cat la cerintele societatii de atunci. Sigur, reforma din 1948 s-a bazat in primul rand pe elemente de natura cantitativa. Si atunci s-au marit enorm numarul de ore, s-a marit cantitatea de informatie pe care elevii trebuiau sa o acumuleze. Sigur, pe vremea aceea se vorbea de lagar socialist si lagar capitalist. Trebuia lagarul socialist sa demonstreze ca este mult mai capabil decat lagarul capitalist. Si atunci s-a introdus acest tip de invatamant cu elemente cantitative. Memorare, memorare, memorare fara sa fie studiat niciodata care este efectul si calitatea produsilor dupa acest sistem.
Consider ca dupa 89 ar fi fost nevoie imediat de o revenire la un invatamant apropiat de cel dintre cele doua razboaie, sigur cu acumularile obtinute de toate tarile dezvoltate si noi mereu ne uitam catre Vest, si acolo trebuie sa ne uitam, ca la Moscova ne-am uitat pana am orbit… Dar, nu a existat vointa politica sa se petreaca acest lucru.
„Mie termenul «predat» nu imi place”
Rep.: Si chiar dupa 20 de ani, aceasta lupta intre formativ si informativ, chiar nu poate fi lamurita?
P.B.: Din punctul meu de vedere, ar trebui luate doua masuri simple, foarte simple. Ar trebui sa existe curajul pentru a fi facute: redus numarul de ore si redusa materia care se preda, ca sa poata sa fie predata, dar mie termenul „predat” nu imi place. Nu-mi place acest termen de cand am fost intr-un schimb de experienta in Olanda. Acolo notiunea de „predare” nu exista. Si e foarte de inteles de ce nu. Elevului i se da sa-si aleaga niste teme, carora el singur le descifreaza continutul. Sigur, profesorul este martor, este prezent, si asigura puncte de sprijin in demersul elevului de a descifra subiectul propus. Noi, pentru ca avem enorm de multa materie de predat, nu ne putem permite acest lux, sa-i punem pe elevi sa descifreze ei siguri continutul lectiilor, pentru ca viteza de descifrare a unui elev este totusi redusa in comparatie cu profesorul care le stie.
Si atunci daca materia-i multa, avem materie multa de predat intr-o ora. Daca s-ar reduce materia, am avea timp la dispozitie sa-l punem pe elev sa lucreze si asa va invata cum sa invete. Noi doar afirmam ca ii invatam pe copii cum sa invete. Nu ii invatam deloc, dimpotriva. Le cream o anumita stare de comoditate atunci cand predam. Adica descifram noi lectia, ba o mai scriem si pe tabla, elevul o mai copiaza in caiet si, din punctul meu de vedere, aceste verigi sunt un fel de timp pierdut si un fel de invitatie a copilului la comoditate. „Lasa ca imi spune profesorul”… Asta nu duce la o activitate creativa, la o activitate care sa-l provoace si sa-l stimuleze pe elev. Invatamantul, am vazut acolo in Olanda, se bazeaza foarte mult pe initiativa elevului. Si elevul face ce ii place si cum ii place. Obiectivele i le fixeaza profesorul, nu-i fixeaza niciodata timp. In momentul in care profesorul sesizeaza ca un elev rezolva sarcinile intarziat, in timp mai indelungat, automat este trecut pe o lista si este pus sa lucreze cu el profesorul psiholog care sunt in scoala. (…)
„Este categoric o eroare sa facem dintr-o clasa absolut o clasa omogena”
Rep.: Dar noi suntem buni la olimpiade, avem rezultate deosebite, ne mandrim cu olimpicii nostri in fiecare an…
P.B.: Da, este un lucru adevarat, dar olimpiadele acestea, la urma urmei, raman un scop in sine. E doar o statistica in baza careia liceele noastre se mandresc, sunt esalonate, sunt, stiu eu, ierarhizate. Nimeni, niciodata sau cel putin eu nu am avut acces la vreo constatare de natura calitativa. Ce se intampla cu elevii care obtin aceste premii. In primul rand, imi aduc aminte de o formula spusa de un japonez la o sesiune a UNESCO. Cand toata lumea a vorbit de miracolul japonez. In Japonia nu e niciun miracol, poate e un model japonez de selectare a valorilor.
Eu am fost inspector de biologie si am avut in cativa ani o eleva de la Colegiul „Silvania” care a luat premiu la biologie in clasa a IX-a. Pana la urma a intrat la medicina, mi se pare. Din punctul meu de vedere, trebuia depistata atunci in clasa a IX-a, iar la nivelul tarii sa existe niste licee de elita in care cei selectati prin olimpiade, cu nivel de inteligenta deosebit, cu aptitudini deosebite, sa fie in liceele acelea de elita, pentru ca in Japonia si in tarile dezvoltate exista cultivarea elitismului. Este categoric o eroare sa facem dintr-o clasa absolut o clasa omogena. Pana in 1989 acesta era sistemul, toti sa fie la acelasi nivel, sa aiba acelasi nivel de cunostinte, lucru care este imposibil.
E impotriva zestrei genetice a fiecarui individ. Cu olimpiada noi de fapt ce facem? Selectam pentru altii inteligenta noastra. O selectam pentru altii. Acum un an – doi am auzit un interviu cu sefa promotiei de informatica pe tara. Castigase dreptul de a se duce postuniversitar la vreo patru sau cinci alte univesitati din lume, din SUA mi se pare ca erau toate. Si intrebata daca se va intoarce in tara ea a spus „stiu 240 de matematicieni si informaticieni care nu s-au mai intors”. Enorm de mult si enorm de mare paguba pentru tara. Dar, „o sa ma intorc in conditiile in care tara imi va oferi ceva deosebit”. Ce sa-i ofere acestei fete, din moment ce, mi se pare ca in 2004 sau 2005, Guvernul Romaniei a dat vreo 200 de burse pentru studenti cu o capacitate mai mare. Le-a dat burse sa studieze in lume. Acum toti sunt absolventi. Nu demult am citit durerile unuia dintre absolventi. Toti s-au intors acasa, sunt obligati cinci ani sa nu se duca nicaieri, pentru ca asa au fost conditiile bursei, si niciunul nu este angajat de Guvernul Romaniei. Toti sunt disponibili.
„Mie mi se pare asa, tare imoral, ca oameni putred de bogati, si castigata bogatia cel putin in conditii dubioase, sa ne tot ceara mereu sa ne sacrificam”
Rep.: E perioada de criza?
P.B.: Vad ca perioada de criza este in a utiliza inteligenta pe care o avem. Vad ca in directia asta se manifesta perioada de criza. Si apropo de perioada de criza, mie mi se pare asa, tare imoral, ca oameni putrezi de bogati, si castigata bogatia cel putin in conditii dubioase, sa ne tot ceara mereu sa ne sacrificam. (…)
