Iuliu Nosa vrea inlocuirea votului uninominal

Iuliu Nosa vrea inlocuirea votului uninominalSocial-democratii intentioneaza sa modifice actuala lege electorala, astfel incat o parte dintre parlamentari sa fie alesi din nou pe lista.

Surse din cadrul PSD fac cunoscut ca parlamentarii partidului vor declansa procedura de infiintare a unei comisii pentru modificarea legilor electorale, sustinand sistemul mixt de vot. De asemenea, social-democratii vor propune un sistem de vot mixt. Pentru toata lumea aproape, este cat se poate de limpede ca alegerea parlamentarilor prin vot uninominal nu a dat cele mai bune rezultate. Mai mult, vreau sa subliniez ca, inclusiv in randul parlamentarilor PSD, am cativa colegi care ori au parasit partidul, ori nu vor sa raspunda la deciziile poltitice, ne declara deputatul Iuliu Nosa, prim vicepresedintele PSD Salaj. Acesta a adaugat ca, cel putin prin prisma acestor considerente, trebuie gasita o modalitate de desemnare a viitorilor parlamentari, alta decat cea prin vot uninominal.

Pe de alta parte, daca cei din conducerea PSD sustin ca sunt de acord cu reducerea numarului de parlamentari, prevedere care ar putea fi adoptata, Iuliu Nosa sustine ca impartaseste, partial, aceasta opinie: Nu am nimic impotriva ca numarul de parlamentari sa fie redus, insa cred ca democratia, in Romania, are nevoie de un Parlament bicameral.

Leave a Comment