Aproximativ 50 de lucrători poştali, din totalul celor 400 pe care Compania Naţională Poşta Română îi are în judeţul Sălaj ar urma sa fie disponibilizaţi, în cadrul procesului de restructurare a societăţii. Potrivit prevederilor din contractul colectiv de muncă, fiecare dintre aceştia ar trebui să primeasca între cinci şi 30 de salarii compensatorii, în funcţie de vechimea în muncă. Sindicaliştii susţin că oficialii Companiei preferă să aplice o altă strategie, astfel încât să nu acorde plăţi compensatorii. În această situaţie, însă, vor fi afectaţi mai mulţi salariaţi, prin reducerea normelor de muncă de la opt, la şase ori patru ore.
Călin Balog, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România – Filiala Sălaj, ne-a declarat că personalul celor două oficii poştale desfiinţate la nivel de Zalău a fost preluat de către Oficiul 1 si Oficiul 2. „Până la această dată, niciun salariat sălăjean nu şi-a pierdut locul de muncă, însă nu excludem ca o astfel de măsură să fie luată în viitorul apropiat. Nici salariile nu au fost, deocamdată diminuate, dar avem informaţii că acest lucru se va întampla în scurt timp, prin reducerea normelor de muncă”, a precizat Balog.
Acesta a mai spus că toate cele 19 ghişee exterioare din mediul rural vor fi transformate în agenţii poştale, lucru ce va presupune nu doar reduceri de personal, ci şi restrângerea activităţii. „În toate unităţile din judeţ ar urma să se aplice normarea personalului. Acest lucru presupune că în funcţie de fişa de activitate va fi stabilit numărul de personal necesar, precum şi nivelul remuneraţiei”, a explicat liderul sindical. Totodată, el recomandă salariaţilor poştali afectaţi să nu semneze niciun act adiţional la contractul individual de muncă, decât dacă este în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă.
Prin punerea în aplicare a planului de restructurare al Poştei Române, în Zalău au fost desfiinţate deja două oficii poştale – cel din Dumbrava Nord, precum şi cel din Piaţa 1 Decembrie 1918, lacătul urmând să fie pus şi pe cel de-al treilea, din cartierul Brădet, în scurt timp. Astfel, locuitorii din municipiu vor fi deserviţi de doar două subunităţi poştale: cea de la Astralis şi cea de la sediul existent în spatele Primăriei Zalău.
Nemulţumiţi de deciziile care-i vizează, angajaţii sălăjeni au de gând să iasă din nou în stradă. Aceasta ar fi cea de-a treia acţiune de protest la care participă, după mitingul de la Bucureşti şi după pichetarea Instituţiei Prefectului, ambele organizate în luna februarie a anului în curs. „Din păcate, protestele ce au avut loc în februarie nu au schimbat nimic. Directorul General al Poştei Române s-a închis într-o cochilie şi a refuzat orice dialog social cu reprezentanţii salariaţilor. Se pare că Ministru Comunicaţiilor îl susţine, altfel nu ne explicăm de ce i se permite să facă abuzuri grave, să nu respecte contractul colectiv de muncă şi să refuze dialogul social”, a opiniat Călin Balog.