Andrei Todea vs. Iuliu Nosa la „Rotisorul politic”

Noi clienti la emisiunea „Rotisorul politic” de la Radio Transilvania Zalau: secretarul de stat la Secretariatul General al Guvernului, Andrei Todea si deputatul Iuliu Nosa, prim-vicepresedintele PSD Salaj. In aceasta pagina va ofer cateva fragmente din „duelul” purtat de cei doi protagonisti inainte de votarea motiunii impotriva Guvernului Boc.

„Nu credem ca prin diminuarea pensiilor si a salariilor bugetare Romania poate iesi din criza”

Rep.: In ton cu caldurile de afara, si cu cele care vor veni si in perioada urmatoare, pe scurt, asa de incalzire, va cadea sau nu Guvernul Boc IV?

Andrei Todea: Guvernul Boc nu va cadea pentru ca avem o majoritate stabila. Coalitia la putere are o majoritate stabila in Parlamentul Romaniei. Iar masurile pe care Guvernul si le-a asumat sunt masuri care, in opinia noastra, a celor care suntem astazi in coalitia de guvernare, sunt singurele, din pacate, sunt masuri dramatice, pe care niciun Guvern, niciun partid si nicio coalitie nu si-ar dori sa le ia vreodata, dar din analizele specialistilor si a celor care au fost consultati rezulta ca nu exista alte sanse. In mod normal trebuie sa ne asumam aceasta responsabilitate, pentru a scoate tara din criza in care se afla.

Iuliu Nosa: Sunt semnatar al motiunii de cenzura care va fi dezbatuta marti in Parlament. Nu am semnat motiunea de cenzura pentru a cadea Guvernul Boc. Am semnat, si voi vota motiunea de cenzura, pentru a stopa aceste proiecte de legi prin care Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament. Sigur, procedurile parlamentare si constitutionale te indeamna sa ai aceasta atitudine cu motiunea de cenzura si asta implica si caderea Guvernului Boc. Personal, am convingerea ca dupa votul de marti Boc nu va mai fi prim-ministru si masurile prin care si-a asumat raspunderea nu vor fi puse in aplicare. Aceasta este convingerea mea, aceasta este convingerea noastra si eu cred ca daca au, asa cum spunea dl. Todea, o majoritate in Parlament, parlamentarii puterii nu uita ca au fost alesi uninominal si ca au o responsabilitate fata de cei care i-au trimis in Parlament. Nu credem ca prin diminuarea pensiilor si a salariilor bugetare Romania poate iesi din criza. Nu sunt masuri anti-criza, sunt masuri, de fapt, disperate (…).

„Pot sa gandesc si singur”

Iuliu Nosa: D-le Todea, eu va inteleg perfect si imi dau seama ca vreti sa il aparati pe presedinte. Probabil este un atribut pe care l-ati primit dvs. in acest moment…

Andrei Todea: Eu nu primesc atribute de la nimeni. Pot sa gandesc si singur. Nu trebuie sa gandesc la sfatul cuiva. Este opinia mea si a partidului pe care il reprezint.

Iuliu Nosa: Si ce legatura are partidul cu presedintele? Care-i legatura?

Andrei Todea: Care este legatura?

Iuliu Nosa: Intre presedintele Romaniei si partidul pe care spuneti ca il reprezentati.

Andrei Todea: Pot sa va spun si sa discut despre acest lucru. In primul rand, presedintele Romaniei provine, la origine, din PD-L.

Iuliu Nosa: In 6 decembrie 2009 romanii si-au ales un presedinte care sa fie al tuturor romanilor.

Andrei Todea: Dar noi am sustinut candidatura presedintelui Romaniei si il sustinem in continuare.

Iuliu Nosa: A iesit presedinte. Si eu imi doresc, si cei care ne asculta isi doresc sa aiba un presedinte al Romaniei, nu al partidului. Asta este problema noastra.

Andrei Todea: Dar nu are nicio legatura. (…)

„Nici nu am spus ca sunt masuri anti-criza”

Iuliu Nosa: (…) Cum poti sa vii sa spui in fata oamenilor, pana la urma: daca va reducem pensiile, veti iesi, romani, din criza…

Andrei Todea: Vreau sa ii aduc aminte d-lui deputat ca imprumutul cu FMI nu a fost luat de PD-L singur sau de dl. presedinte Traian Basescu. Decizia a fost luata in coalitia PD-L – PSD care guverna la acel moment. Acordul cu FMI a fost un acord care a fost in masura sa stopeze declinul si dezechilibrul financiar care ar fi putut avea loc la nivelul anului 2009. Aduceti-va aminte, d-le deputat, ca in momentul in care impreuna cu PD-L, adica cu noi, ati facut acea coalitie de guvernare, care erau discutiile si care erau previziunile pentru cursul de schimb, care erau previziunile pentru capacitatea noastra de plata. Din pacate, toate masurile pe care, o parte impreuna, o parte separat, le-au gandit la momentul respectiv, la inceputul anului 2009, acum dvs. le legati numai de presedintele Romaniei.

Presedintele Romaniei, de fiecare data cand a putut, folosindu-si autoritatea tocmai ca si institutie aleasa a statului roman, cu puteri executive, a incercat sa isi transfere din autoritatea lui pentru a da putere Guvernului, din care si dvs. anul trecut ati facut parte. In acest an se intampla acelasi lucru. Si noi acum in loc sa discutam problemele concrete pentru ca cetateanul sa inteleaga despre ce vorbim, noi discutam si dezbatem pe tema unei scrisori pe care presedintele Romaniei, vezi Doamne, si-a permis sa o trimita Parlamentului Romaniei, sa analizeze un aspect pe care dansul l-a considerat ca fiind in contradictie cu Constitutia. Nu cred ca asta este dezbaterea centrala. (…) Nu mai putem umbla cu minciuna. Acelasi lucru vi l-a spus in plenurile reunite si dl. prim-ministru Emil Boc atunci cand si-a asumat raspunderea. V-a spus: haideti sa ne oprim sa mai mintim populatia! Haideti sa-i spunem adevarul! Sa-i spunem: noi suntem in situatia asta. Acestea sunt posibilitatile. Dvs. spuneati inainte: taierea pensiilor si salariilor nu sunt masuri anti-criza. Nici nu am spus ca sunt masuri anti-criza. Sunt masuri care astazi vor putea echilibra balanta financiara si acestea impreuna cu masurile de relansare economica vor putea duce la crestere economica care sa ne asigure bunastarea. (…)

Iuliu Nosa: Eu sunt de acord cu dvs. insa, imi cer scuze, trebuie sa intervin pe o tema care ati lansat-o dvs. in discutie mai inainte: puterile executive ale presedintelui. Despre ce Constitutie vorbim, d-le Todea?

Andrei Todea: Constitutia Romaniei.

Iuliu Nosa: In Constitutia Romaniei unde are presedintele puteri executive? E primul aspect. Al doilea: „sa terminam cu minciuna”. Pentru numele lui Dumnezeu!

Andrei Todea: Asta imi doresc si eu, d-le deputat.

Iuliu Nosa: D-le Todea, spuneam inainte ca anul trecut, cand presedinte al Romaniei era tot Traian Basescu, ne spunea ca nu avem nevoie de imprumut de la FMI. Cu noi la guvernare impreuna cu dvs. am apelat la aceasta scrisoare si la acest contract de imprumut. La Revelionul 2010, la discursul de revelion, presedintele Basescu ne spunea ca iesim din criza in 2010. Cine minte, pentru numele lui Dumnezeu? Noi mintim care va spunem: nu reduceti pensiile, pentru ca asta nu inseamna relansare economica? Nu vreti sa preluati nimic din ceea ce v-am propus noi ca partid politic, ce au propus liberalii, celelalte partide politice…

Andrei Todea: Care sunt celelalte partide? In afara de dvs. si PNL nu prea mai avem partide

Iuliu Nosa: Si PC….Si sindicatele au propuneri. Economistii de marca ai tarii spun ca aceste masuri de reducere a pensiilor si a salariilor nu sunt masuri de relansare economica.

Andrei Todea: Ati mai spus odata acest lucru.

Iuliu Nosa: „Sa terminam cu minciuna”.

Andrei Todea: Exact.

„Mai bine nu intram la guvernare, sau daca am intrat macar trebuia sa ramanem”

Iuliu Nosa: Sa presupunem ca marti motiunea nu obtine voturile necesare pentru demiterea Guvernului. Cu aceste doua proiecte de lege, problema Romaniei se rezolva? Ne garantati dvs., prin vocea autoritara pe care o aveti, de secretar de stat in Guvernul Romaniei, ca nu vor mai urma si alte masuri? Ne garantati dvs. ca la 31 decembrie 2010 se vor reveni si la salarii si la pensii? Cine minte? Este o responsabilitate. Dvs. pana mai ieri acuzati Guvernul Tariceanu, acum incepeti sa acuzati si colaborarea cu PSD. Mai bine nu intram la guvernare, sau daca am intrat macar trebuia sa ramanem. Dar nu vedeti ca suntem in situatia in care noi nu avem prim-ministru si nu avem guvern. Asta este problema noastra. (…)

Rep.: Au fost discutate, pana la urma, in Guvern aceste masuri?

Andrei Todea: Aceste lucruri au fost discutate in Guvern indelung. Aceste masuri si toate calculele care s-au facut pe tot felul de scenarii, dupa ce am avut analizele macro-economice ale tarii noastre, in contextul in care – vreau sa fac aici o paranteza. Dl. deputat spunea cum se poate sa ai diferenta de discurs intre revelionul lui 2010 si inceputul lui 2009. Dar cum se poate, d-le deputat, ca Grecia, care pana in ianuarie 2010 era considerata o tara stabila din punct de vedere economic, o tara membra a UE cu euro implementat, cum este posibil ca astazi sa fie in incapacitate de plata si care supravietuieste numai planului UE?

S-au degradat situatiile. Dvs. stiti foarte bine, aveti acces la toate informatiile, sunteti un membru activ in Parlament si stiti foarte bine ce s-a intamplat cu criza economica. Nimeni nu a putut-o previziona. Si ca sa revin la intrebarea dvs. initiala. Presedintelele a iesit cu acea declaratie in 6 mai – inclusiv dl. presedinte recunostea ca a fost una dintre cele mai grele decizii in toata viata dansului politica si nu o va uita niciodata – in urma discutiilor cu Guvernul. (…)

Leave a Comment