Concurs de incompetenţe guvernamentale

În România nu se mai întâmplă nimic. Nimic bine. Economia se duce-n jos. Ponderea microintreprinderilor intrate-n procedură de insolvenţă (31.12.2012) a crescut cu 14,5% faţă de media pe economie de 10%. Una din cuzele ”decesurilor” economice este introducerea impozitului de 3% pe venit (chiar în condiţii de neprofitabilitate a firmei). Dar nu numai. Zilele trecute patronii si sindicaliştii principalelor confederaţii patronale şi sindicale au analizat evoluţia preţurilor la energie (gaz metan şi energie electrică) şi efectele acestora asupra economiei. În perioada 2009-2013 preţul energiei a crescut cu 55% având un efect direct asupra creşterii preţurilor pe piaţă de 42 mil.euro/an. La nivelul tehnic existent, industria metalurgică era competitivă. Altfel nu veneau Mittal Steel sau ruşii să cumpere capacităţile noastre de producţie. Chiar dacă le-au luat la un preţ… Numai efectul evoluţiei preţului la gaze a produs o creştere de 45 euro/tona de oţel cu un efect al creşterii preţurilor pe piaţă de 27 mil.euro/an. Costurile energiei au ajuns să depăşească 50% din costurile de producţie/tona de oţel. Într-o ţară în care există programe mari ce vizează infrastructura (poate doar în minţile noastre bolnave de atâta speranţă), noi am îngropat producţia de oţel! Industria sticlei, cotată printre marii favoriţi pe piaţa mondială, injecta în economie (2007) peste 300 mil.euro (export 83% în peste 40 de ţări). Acum importăm sticlă moartă produsă pe automate în Turcia şi cristal din Polonia. Fabricile noastre de vagoane sunt în insolvenţă în timp ce pe piaţa europeană există o cerere enormă neacoperită (-40%). Cele mai multe din unităţile de producţie îngrăşăminte chimice ale grupului InterAgro (nici ceilalţi producători nu se simt mai bine) sunt pe cale de a se închide, vaduvind agricultura de un suport esenţial. Oltchimul este unul din exemplele incompetenţei guvernelor. Marii investitori (inclusiv Ford) îşi evaluează perspectivele producţiei în România. În timp ce microintreprinderile se prăvalesc cu miile precum păsările otrăvite, companiile mari stagnează într-o comă profundă aşteptându-şi sfârşitul. Efectul: mii şi mii de şomeri sunt aruncaţi în cârca statului! A statului deja falimentar! Ei, însă dacă vom combina zicerea ”prostul dacă nu-i fudul parcă nu e prost destul” cu mândria (prostească) şi fudulia, şi le vom aşeza în aşa fel încât să reuşim să acoperim interesele şi corupţia, vom obţine un program high level al suportului statului pentru energia verde. În România există montate capacităţi eoliene de 2.000 Mw şi 70 Mw în parcuri solare. În primele zece luni din 2012, 80% din investiţii au vizat energia regenerabilă. Oare de ce i-a apucat pe aceşti investitori, aşa dintr-o dată, dorul de a investi în România? Cum de nu s-au speriat de riscul crizei economice? Cum de au obţinut finanţare pentru proiectele lor? Ei fraţilor, dacă alte ţări europene plătesc sub 120 euro/Mwh, la noi se plăteste o subvenţie de 166 euro/Mwh! Din puţinii noştri bani.Costurile certificatelor verzi s-ar ridica în anul 2013 la 500 mil euro! Certificatele verzi au, în România, cel mai ridicat preţ susţinut (evident fără voia lor) de cei mai asupriţi cetăţeni ai Europei. Este evident şi foarte clar că nici guvernul acela şi nici acesta nu au avut habar despre ce este de făcut cu economia României. Ne-am întrecut în şmecherii pe la televizor, dar capra-i moartă frate! Nu a existat şi nu există o viziune generală în legătură cu evoluţia ţării, nu există o strategie adevărată pe termen mediu şi lung.Ici colo, mai apare câte o veste bunicică: ba că guvernul va suporta costurile umplerii iniţiale a canalelor de irigaţii, ba că au început plăţile către agricultori. Când afli însă că banii provin din vânzări active (AVAS), te gândeşti că este echivalent cu vânzarea mobilei pentru mâncare, casa/ţara fiind deja amanetată. Acesta nu este altceva decât rezultatul unui concurs de incompetenţe al ultimelor trei-patru guvernări. Iresponsabile!

Alexandru Lapusan