Aproximativ 5.000 de miei şi iezi vor fi puşi în vânzare pe piaţa Sălajului pentru Paştele ortodox din acest an, preţul estimat de către crescători fiind cuprins între 13 şi 14 lei/kilogram în viu, la miel, şi 15-16 lei/kilogram în viu, în uşoară creştere faţă de 2012.
Potrivit autorităţilor sanitar-veterinare, sălăjenii îşi vor putea achiziţiona mieii din orice târg din judeţ, însă sacrificarea animalelor va fi posibilă în doar două zone special amenajate în acest sens, respectiv la Abatorul Transilvania Ovicarn din Hereclean şi la firma Siciliana din Şimleu Silvaniei. Cei care vor sacrifica mieii în alte spaţii decât cele special amenajate riscă amenzi usturătoare. Iar reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Animalelor Sălaj dau asigurări că nu vor sta cu mâinile în sân şi că-i vor sancţiona pe cei care nu respectă prevederile legale şi care sacrifică animalele în alte zone decât cele autorizate în acest sens.
“Anul trecut, spre exemplu, am identificat un cetăţean care şi-a sacrificat mielul în spatele blocului, iar apoi l-a agăţat de un bătător de covoare”, ne-a declarat Vasile Chindriş, purtătorul de cuvânt al DSVSA Sălaj. Acesta a recomandat sălăjenilor să cumpere carcase se miel numai din unităţile avizate sanitar-veterinar şi să verifice dacă produsele sunt însoţite de un certificat de sănătate publică, împreună cu ştampila aferentă.
În ceea ce priveşte suma pe care o vor scoate din buzunare, în acest an, sălăjenii care vor să aibă pe masa de Paşte preparate din carne de miel ori ied, aceasta va fi mai mare decât anul trecut, din cauza mai multor factori. “Anul acesta, kilogramul de carne de miel se va vinde mai scump, din cauza preţurilor mari la nutreţ şi a faptului că sezonul rece s-a prelungit cu o lună, ceea ce a presupus costuri ridicate de creştere a animalelor. Deşi preţul va fi mai mare, ne aşteptăm la o cerere mare. Da, oamenii nu prea au bani, dar măcar de sărbători îşi permit să pună tot ce-i mai bun pe masă”, ne-a declarat Dumitru Ardelean, preşedinte al Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Ovine şi Caprine Sălaj şi unul dintre asociaţii abatorului din Hereclean.
Acesta a mai precizat că mieii în viu vor putea fi achiziţionaţi din curtea abatorului doar în săptămâna dinaintea Sărbătorilor Pascale. “În acest an, Asociaţia Crescătorilor va pune în vânzare 2-3.000 de miei şi iezi”, a mai spus Ardelean.
La Transilvania Ovicarn au fost sacrificaţi înaintea Paştelui romano-catolic peste 6.500 de miei, toată carnea luând calea Italiei. “Avem un contract de câţiva ani cu un partener italian, căruia i-am furnizat 43,5 tone de carne în carcasă, prin sacrificarea a 6.507 miei, aduşi din judeţele vecine. Pe piaţa internă nu am avut nicio solicitare de sacrificare”, a ţinut să precizeze reprezentantul abatorului.
Asociaţia Crescătorilor din Sălaj reuneşte circa 500 de membri, care deţin peste 60.000 de ovine şi caprine.
Andreea Vilcovschi
Mai, nu mai tot luati interviu la dumitru ardelean, ca nu merita. Are el contract cu un italian. De ce nu specifica ca are contract de prestari servicii, mai bine zis de inchiriere a abatorului, italianul vine, taie si pleaca. Cel mai neserios abator, a facut de rusine Salajul
”Macelul”- titlul mi se pare total neinspirat, dar m-a dus cu gandul la diferitele asociatii de protectie a animalelor. De ce nu sar si acum cu pancardele si sa strige:”salvati mieluseii!” sau asta e valabil numai in cazul cainilor?! Saracii!
titlu foarte tare `macelul` mieilor inseamna ca toti pacatuim :)) doamne rusine imi poate fi ca sunt romanca
si partea cu iezii si mai tare …is curioasa cata lume taie iedutul de Paste