Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău lansează numărului XXXIII al anuarului „ACTA MVSEI POROLISSENSIS, arheologie-restaurare-consevare”. Evenimentul va avea loc joi, 4 aprilie, începând cu ora 14, la secţia de istorie ”Vasile Lucăcel”, din cadrul Muzeului. Potrivit reprezentanţilor instituţiei sălăjene, volumul este dedicat personalităţii Évei Lakό, la împlinirea frumoasei vârste de 75 de ani. „Este un modest omagiu din partea actualului colectiv, pentru fosta noastră colegă Éva Lakό, muzeograful şi arheologul care, alături de primul director Vasile Lucăcel, poate fi aşezată în rândul întemeietorilor instituţiei muzeale zălăuane”, se arată într-un comunicat de presă al Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău.
Noul număr al anuarului conţine 24 de studii de arheologie preistorică, dacică, romană şi medievală, precum şi din domeniul restaurării şi conservării. Studiile valorifică rezultate ale cercetării specialiştilor muzeului din Zalău, dar şi ale unor colaboratori fideli ai muzeului şi ai revistei care provin de la institute de cercetare şi muzee din Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Alba Iulia, Braşov.
„Lansarea noului volum reprezintă un dublu motiv de mândrie pentru colectivul muzeului, întrucât, începând cu acest număr, anuarul muzeului din Zalău este inclus în categoria B a bazei de date CNCS, ceea ce-l consacră drept unul dintre cele mai prestigioase, din punct de vedere ştiinţific, anuare muzeale din România”, au menţionat reprezentanţii Muzeului.