Se tulbura apele in PSD

Se tulbura apele in PSD

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, luni, ca a decis sa candideze la functia de presedinte al partidului, precizand ca este nevoie de o alternativa in conditiile in care Adrian Nastase s-a retras din cursa. Avand in vedere ca domnul Nastase s-a retras din cursa si am inteles motivele, cred ca PSD are nevoie de o alternativa. Voi candida la functia de presedinte, cei care ma vor vota vor fi alaturi de mine pentru ceea ce inseamna viitorul acestui partid. Am tot respectul pentru cei care au alta opinie, dar am credinta, poate pentru ca sunt mai tanar decat domnul Nastase, ca nimic nu este pregatit dinainte, a spus Ponta.

El a aratat ca nu si-a planuit intrarea in cursa pentru sefia PSD, apreciind insa ca este necesara. Ponta a mai spus ca nu vrea sa faca politica in niciun alt partid si ca merge la Congres cu gandul de a fi ales. Daca nu voi fi ales, voi face in continuare poltica pentru ca sper sa avem un viitor ca partid social-democrat, a spus Ponta. El a aratat ca a votat impotriva ideii de vot pe echipe, considerand ca optiunea pentru un pachet este impotriva logicii, intrucat trebuie sa votezi pe cineva care nu-ti place pentru a iesi castigator cineva care iti place.

Ponta a spus ca va incepe sa discute cu toti colegii sai, precizand ca singurul cu care nu va face echipa va fi liderul PSD Bucuresti Marian Vanghelie. El a mai aratat ca va discuta si cu Cristian Diaconescu, care a precizat ca nu isi va retrage candidatura, dar si cu Liviu Dragnea si cu fiecare lider de filiala in parte. Mi se spunea ca nu o sa stau in prezidiu, o sa stau in sala. Ma bazez pe cei din sala, nu pe cei din prezidiu, a spus Ponta, facand aluzie la o replica pe care i-a adresat-o Vanghelie in pauza Comitetului Executiv.

Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a anuntat, luni, ca a decis sa nu mai candideze la functia de presedinte al partidului, pentru ca nu doreste sa participe la un circ prost scris.

Nu am de gand sa legitimez prin participarea mea la aceasta competitie o competitie in care nu cred. (…) Am o mult prea mare pretuire pentru mine insumi, a mai declarat Nastase.

Adrian Nastase a precizat ca ramane membru al PSD, dar ca nu doreste sa candideze la nicio functie.

In opinia presedintelui PSD Salaj, Tiberiu Marc, votul pe echipe la Congresul PSD va asigura omogenitate si va elimina riscul de a se ajunge la tensiuni in cadrul echipelor si la scindarea lor, asa cum s-ar putea intampla in cazul votului individual: Votul pe echipe va asigura omogenitate, in timpul Congresului.

Exista riscul ca votul individual sa duca la tensiuni in cadrul echipelor si la scindari, in cazul in care membrii ar avea pareri diferite. Acest aspect este inlaturat si rezolvat acum prin votul pe echipe. Liderul PSD Salaj a mai spus ca aceasta modalitate de vot, asupra careia s-a convenit deja, este una potrivita pentru acest moment important prin care trec social-democratii.

Referindu-se la intentia lui Victor Ponta de a ajunge in fruntea PSD, Tiberiu Marc a apeciat ca acesta si-a anuntat abia luni candidatura pentru presedintia partidului pentru ca il respecta prea mult pe Adrian Nastase. Odata ce acesta si-a retras candidatura din cursa pentru presedintia PSD, Victor Ponta a dat curs intentiilor sale. Mai mult, presedintele PSD Salaj crede ca Victor Ponta era tentat sa candideze inca de acum cateva saptamani, astfel ca nu este tocmai o surpriza candidatura lui.

Pentru Victor Ponta, ar fi fost greu sa candideze daca ramanea si Adrian Nastase in cursa pentru presedintia PSD, dar cum acesta din urma s-a retras, Ponta poate sa candideze. Nu stiu daca il voi sustine. Depinde de echipa cu care va veni la Congres si de programul pe care il va prezenta, a spus Tiberiu Marc. El a adaugat ca, in timpul Congresului, pot sa apara o serie de lucruri noi in ceea ce priveste programele politice ale candidatilor si mesajele acestora, care pot influenta semnificativ votul alegatorilor.

Potrivit lui Tiberiu Marc, exista posibilitatea ca Adrian Nastase sa fi renuntat la candidatura pentru presedintia PSD din cauza nemul-tumirilor iscate pe fondul neagrearii de catre social-democrati a unor propuneri propuneri facute de liderul pesedist. Marc a marturisit ca nu crede in faptul ca Nastase ar fi renuntat la candidatura pentru presedintia PSD din cauza unei lipse de sustinere in randul membrilor PSD.

Adrian Nastase este un om politic cu foarte mare experienta si a fost nu doar un premier foarte bun, ci si un presedinte de partid foarte bun. E posibil ca decizia de a renunta la cadidatura sa fie cauzata de nemultumirile legate de o serie de propuneri pe care el le-a facut cu privire la viitorul PSD, si care nu au fost agreate de unii membri ai partidului, a subliniat Tiberiu Marc. Acesta a spus ca este sigur ca Adrian Nastase a evaluat foarte atent situatia, inainte de a lua o asemenea decizie si ca a avut motivele lui pentru renuntarea la candidatura.

Prim-vicepresedintele PSD Salaj, Iuliu Nosa, declara ca nu poate face comentarii pe marginea retragerii lui Adrian Nastase din cursa pentru presedintia partidului, deoarece nu a fost prezent la sedinta Comitetului Executiv, acolo unde liderul social-democrat a anuntat ca face pasul inapoi. Nu imi ramane decat sa astept ziua de joi, ora 16 (data limita de depunere a candidaturilor pentru sefia PSD – n.r.), ca apoi sa iau o decizie in privinta votului meu, a mai spus Nosa.

Cat despre sansele lui Victor Ponta de a accede in cea mai inalta functie din PSD, surse din partid sustin ca acesta ar conta pe filiale ramase credincioase lui Adrian Nastase sau atrase de catre acesta in ultimul timp, cat si pe eventualul sprijin al colegilor ramasi in expectativa sau care l-ar fi preferat pe Geoana numai ca sa nu iasa Nastase. De altfel, Ponta a declarat ca va sta de vorba cu presedintii de filiale, pentru a incerca sa obtina voturile lor.

Formula folosirii resen-timentelor fata de Nastase si Geoana a incercat sa o foloseasca si un alt candidat la sefia PSD, Cristian Diaco-nescu insa fara prea multi sorti de izbanda.

Retragerea lui Nastase din cursa interna face insa din actualul lider de partid principalul favorit la functia numarul unu din PSD, daca in competitie vor ramane Cristian Diaconescu, Miron Mitrea, Radu Mazare si Victor Ponta. Fragmentarea voturilor intre ceilalti contracandidati, in conditiile in care Geoana si-a intarit sprijinul din partea liderilor de filiale, face ca acesta din urma sa porneasca cu prima sansa, fiind foarte putin probabil ca in scurtul timp ramas pana la Congres, adversarii sai sa gaseasca o formula de compromis pentru a sustine un candidat unic la sefia PSD.

Leave a Comment