Dezastru la simulările de la bacalaureat!

Simulările la evaluarea naţională şi bacalaureat s-au încheiat. Rezultatele nu au fost deloc pe placul reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj. „Rezultatele obţinute nu ne mulţumesc, trebuie să insistăm în această perioadă pe pregătire, să intensificăm orele de pregătire, să comunicăm mai mult cu directorii şcolilor, cu părinţii şi cu elevi. Deşi mai avem puţin timp, mai putem ridica puţin procentul”, a declarat Maria Pop, inspector şcolar general adjunct, în cadrul conferinţei de presă de marţi, 26 martie.


Doar 28,15 la sută au promovat la matematică
Matematica a fost de departe materia care le-a dat elevilor de clasa a XII-a cele mai mari bătăi de cap. Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinţei de presă de inspectorul şcolar general adjunct, Maria Pop, doar 28,15 la sută din cei care s-au prezentat la simulare au reuşit să obţină o notă peste cinci. Din cei peste 1770 de liceeni prezenţi la simulare, 172 de elevi au obţinut note între 5 şi 6, 35 de elevi au obţinut note de 9 şi doar patru elevi au reuşit să ia nota 10, restul notelor fiind cuprinse între 6 şi 8. Trei din cele trei note de zece au fost obţinute de elevi ai Colegiului Naţional Silvania, iar cea de a patra a fost obţinută de un elev al Liceului Octavian Goga din localitatea Jibou.
Lucrurile au stat mult mai bine la simulările probelor de istorie şi limba română. Astfel, la simularea probei scrise la istorie, 82,55 la sută dintre elevii prezenţi au luat note de trecere. Potrivit datelor furnizate de ISJ Sălaj, din cei 384 de liceeni prezenţi, nu au promovat examenul 67, iar trei elevi au obţinut nota zece.
Şi la proba de limba şi literatura română, rezultatele au fost mult mai bune decât cele obţinute la matematică. Din cei aproape 2.200 de liceeni prezenţi, au promovat examenul 54 la sută. La simularea acestei probe au fost obţinute şi cele mai multe note de zece. Potrivit Mariei Pop, zece elevi au reuşit să obţină nota maximă, cei mai mulţi dintre aceştia, respectiv şase, fiind elevi ai Liceului Teoretic Ion Agârbiceanu din Jibou.

Trei licee, promovabilitate zero la sută

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Sălaj, Marcel Lucaciu, singurul liceu unde promovabilitatea a fost de zero la sută la simularea probei de limba şi literatura română a fost Liceul Tehnologic Nuşfalău. În schimb, la simularea probei de matematică trei unităţi de învăţământ liceal au reuşit ”performanţa” de a avea zero la sută promovabilitate, respectiv cele din Sărmăşag, Sâg şi Nuşfalău.

Doar 14 note de zece la evaluarea naţională

La evaluarea naţională la matematică au fost prezenţi 2316 elevi, din care au promovat doar 27,63 la sută. Peste 1600 de elevi de gimnaziu din clasele terminale au luate note sub cinci. Doar doi elevi de clasa a VIII-a au reuşit să obţină nota maximă. La proba de limba şi literatura română, procentele s-au inversat. Din cei peste 2300 de elevi prezenţi la simulare au luat note de trecere 1437, adică 64, 35 la sută. Note sub cinci au luat 796, iar nota maximă au reuşit să obţină doar nouă elevi. În schimb, la proba de limbă maternă, procentul de promovabilitate a fost de 85,10 la sută. Astfel, din cei 510 de elevi prezenţi au obţinut note peste cinci 434, iar note de zece au luat doar trei elevi.
Potrivit Mariei Pop, la simularea evaluării naţionale la proba de matematică, opt unităţi nu au niciun elev promovat. Este vorba de şcolile gimnaziale din localităţile Măerişte, Năpradea, Făgetu, Gâlgău Almaşului, Bănişor, Dragu, Giurtelecu Şimleului şi din Sărmăşag, Şcoala Gimnazială Nr.2.

 

 

5 Thoughts to “Dezastru la simulările de la bacalaureat!”

  1. Anonim

    poate se gaseste cineva sa mai aeriseasca un pic materiile ca sunt supraincarcate .si in loc sa se scoata capitole se mai baga

  2. Anonim

    se invata mecanic nimic practic /profesori care dau note mici ca sa te duci la ei la ore .ore multe . materii fara niciun folos un sistem putred

  3. Sophie88

    Sincer habar nu am cum e sistemul de invatamant acum, eu am terminat in 2007 si nu era cine stie ce greu. Nu zic ca era floare la ureche, dar rezultatele n- au fost atat de jalnice. Nu stiu ce s- a schimbat de atunci, dar banuiesc ca nu numai sistemul ci si atitudinea elevilor fata de scoala, profesori si invatatura.

  4. Mai, da' mai lasati-ne cu profesorii sunt de vina...

    Pruncii din ziua de azi n-au in cap numai smartphone-uri, facebook, last fashion si alte minuni din astea…
    Cu modele gen Bianca Dragusanu, Capatos sau Gigi Becali, cum ar putea fi altfel?
    La scoala ajung numai pentru ca sunt trimisi de parinti si doar atunci cand barurile din apropierea scolilor sunt in inventar…

  5. Anonim

    asa este dar nu toti sunt la fel

Leave a Comment