Odata cu iesirea social-democratilor de la guvernare, directorii institutiilor decon-centrate care au ajuns in aceste posturi cu sustinerea PSD asteapta ca, dintr-o clipa in alta, sa primeasca ordinul de demitere. Daca in multe judete, liderii filialelor PSD le-au cerut membrilor sai sa demisioneze din aceste functii, in Salaj, directorii sustinuti de PSD au primit recomandari sa ramana in posturi pana cand vor fi demisi. Le-am cerut sa nu-si dea demisiile. Acesti directori ocupa acele posturi in urma unor concursuri si au contracte cu institutiile respective pentru unul sau mai multi ani, spune presedintele PSD Salaj, Tiberiu Marc. Acesta a tinut sa precizeze ca, in conditiile in care vor fi emise ordine de schimbare a directorilor sustinuti de PSD, social-democratii vor ataca in instanta aceste decizii. Avem un grup de juristi care, daca este nevoie, se vor ocupa de aceasta problema. Orice element care incalca prevederile legale va fi atacat in instanta, a atras atentia Tiberiu Marc.
Inca o decapitare
Dupa schimbarea din functie a fostului prefect de Salaj, Ionel Ciunt, a directorului adjunct al Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, Petru Firicel, a directorului coordonator adjunct al Clubului Sportiv Municipal Zalau, Emil Bode – toti sustinuti in acele posturi de PSD Salaj, a sosit momentul destituirii din functie a lui Claudiu Domuta, directorul adjunct al Directiei pentru Tineret. Fara nicio explicatie, semnatura sau stampila, am primit un fax din partea Ministerului Tineretului, prin care am fost anuntat ca postul pe care il detineam a fost desfiintat, ne declara Claudiu Domuta, care a adaugat ca a demarat, deja, toate demersurile pentru a ataca in instanta aceasta decizie.
Cat despre ceilalti directori coordonatori si directori coordonatori adjuncti impusi de PSD, acestia asteapta cu sufletul la gura deciziile propriilor ministri, fiind constienti de faptul ca sunt putine sanse sa fie pastrati in functiile ocupate nu de mult timp.