Revenit pe banca echipei naţionale în vara anului trecut, după ce fostul selecţioner, Radu Voina, a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de anul trecut, de la Londra, Gheorghe Tadici speră să califice România la Jocurile Olimpice din 2016, programate la Rio de Janeiro (Brazilia).
„Pentru actuala generaţie a echipei naţionale, ora adevărului va fi în 2015, la Campionatul Mondial, când ne dorim să obţinem un loc care să ne permită calificarea la Jocurile Olimpice din 2016. Ideea noastră este de a întinerii echipa naţională şi de a găsi o formulă de maxim 20 de jucătoare care să intre în pregătire pentru Campionatul Mondial şi pentru competiţiile din anii următori”, a precizat selecţionerul României.
A doua acţiune din acest an a echipei naţionale va avea loc începând de vineri şi se va încheia cu o nouă ediţie a Trofeului Carpaţi, programată în perioada 22 – 24 martie. Alături de cele două loturi, A şi B ale României, la competiţie vor mai participa reprezentativele Spaniei şi Germaniei. „Am convocat un lot lărgit format din 30 de jucătoare. S-a făcut o evaluare a unor jucătoare cu potenţial pentru echipa naţională. De când am revenit la naţională, întotdeauna am spus că, cel puţin la turneele amicale organizate în România, voi convoca şi un lot B. Sper să nu mai apară probleme de sănătate, cum s-a întâmplat cu portarul Mihaela Mureşan, în meciul de la Baia Mare. Vom efectua o săptămână de pregătire, după care vom participa la Trofeul Carpaţi, un turneu puternic. Întotdeauna am fost adeptul competiţiilor puternice. Spania nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar Germania vine cu toată echipă, cu care a participat şi la Campionatul European”, a mai afirmat Tadici.
Selecţionerul zălăuan nu a chemat nicio jucătoare de la Vâlcea pentru acţiunea din aceasrtă lună. „Nu am convocat jucătoarele de la Vâlcea, fiindcă au competiţii până în data de 17, plus că cele pe care le-am vizat pentru această acţiune sunt accidentate. Paula Ungureanu este accidentată, Curea şi Nichita la fel. Manea are, şi ea, anumite probleme, iar Meiroşu vrea să renunţe în vară la handbal. Brădeanu cred că nu mai are nevoie de testări la echipa naţională”.
Pentru acţiunea de la Craiova, Tadici a convocat şi trei jucătoare de la HC Zalău: pivotul Crina Pintea, interul Roxana Varga şi extrema stângă, Ana Maria Tănăsie.
Cu Gheorghe Tadici pe bancă, naţionala feminină de handbal a Romaniei obţinea în 2007 calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, dupa ce s-a clasat pe locul patru la Campionatul Mondial din Franţa. A fost a doua prezenţă a Romaniei la Olimpiada, în ultimii 32 de ani, „tricolorele” ocupând locul opt la finalul celei mai importante competiţii din sportul mondial.