Consiliile judeţene din toată ţara trebuie să întocmească, până la sfârşitul anului, hărţi de risc privind zonele inundabile. Cu ajutorul acestor hărţi de risc vor fi delimitate benzile inundabile la nivelul fiecărui judeţ în baza unor studii complexe. Ministerul Mediului a solicitat deja şefilor autorităţilor judeţene şi locale să facă lucrări de curăţare a cursurilor râurilor, să întocmească manuale destinate primarilor şi prefecţilor în vederea gestionării situaţiilor de urgenţă, precum şi să realizeze până la sfârşitul acestui an a hărţile de risc privind zonele inundabile. De asemenea, s-a dispus demararea în regim de urgenţă a unor lucrări de decolmatare a cursurilor de apă de către autorităţile locale împreună cu unităţile de gospodărire a apelor de la nivel judeţean, ţinând cont de faptul că inundaţiile produse în ultimii ani au fost cauzate de neîntreţinerea cursurilor de apă. O. V.