Cu scaunul cu rotile prin oraş, în apărarea mobilităţii

În cadrul proiectului ¨Şanse egale¨ la ora de cultură civică ne-am oprit asupra situaţiei persoanelor imobilizate într-un scaun cu rotile care doresc să desfăşoare o viaţă cât mai normală şi ca atare am pornit de-a lungul oraşului pentru afla cum se prezintă situaţia din punct de vedere al accesului pentru aceşti semeni ai noştri.
În conformitate cu legea pentru accesul persoanelor cu handicap (448/2006 şi republicată în 2008), toate instituţiile publice ar trebui să asigure accesul printr-o rampă amenajată pentru persoanele cu mobilitate redusă, dar acest lucru nu se întâmplă, din păcate, peste tot în oraşul nostru.
Datorită şi reliefului oraşului, o asemenea persoană are mult de suferit dacă încearcă să se deplaseze prin oraş, îngreunată fiind şi de starea trotuarelor, bordurilor, gropilor şi a situaţiei mobilităţii în oraş, care nu afectează numai aceste persoane ci şi mamele cu cărucioare cu copii şi persoanele vârstnice.
Pornind pe la instituţiile publice şi de interes general, am aflat astfel că majoritatea băncilor au amenajate intrări cu rampe şi bancomate accesibile din scaunul cu rotile, iar centrele comerciale în general au rampă de acces (sau lift în cazul Mall-ului dar cu acces numai din garaj)
Şi principalele biserici din oraş au rampe amenajate de acces dar când vine rândul bisericilor de cartier, aici încă mai sunt multe fără rampă.
În cadrul instituţiilor administraţiei locale şi judeţene există rampe de acces la cel puţin primul nivel dar nu pentru a ajunge la un etaj superior, iar în cazul primăriei Zalău nu se poate accede direct la secţiunea de plată a impozitelor, aici neexistând rampă, de altfel şi persoanele vârstnice urcând foarte greu, iar ghişeele sunt foarte înalte, sigur existând şansa plăţii online a taxelor, dar acest lucru nu este la îndemâna tuturor.
Dacă este să analizăm situaţia instituţiilor culturale am aflat că în cadrul noului Centru de Cultură amenajat în fostul Centru Militar există rampă de acces şi scaun mobil electric de acces, iar la Casa Municipală de Cultură există o rampă de acces, aici desfăşurându-se chiar unele spectacole în colaborare cu Centrul No-Ro pentru copii cu diferite grade de handicap.
În ceea ce priveşte Casa de Cultură a Sindicatelor, din păcate aici nu există o rampă de acces nici măcar la primul nivel, cei care doresc să acceadă la sala de spectacole trebuind să fie duşi în braţe de alte persoane. Situaţia este cu atât mai problematică cu cât aici se desfăşoară şi multe burse ale locurilor de muncă şi ne întrebăm cum poate accede o asemenea persoană măcar să vizualizeze ofertele angajatorilor.
Biblioteca Judeţeană se pare că este în accest sens cea mai mobilă, aici existând programe de colaborare cu diferite centre care se ocupă cu îngrijirea sau recuperarea persoanelor cu handicap (Acasă, Tinereţe fără bătrâneţe, No-ro,), existând chiar posibilitatea deplasării cu cărţi la domiciliul doritorului, din partea serviciului de împrumut.
Cu surprindere am constatat că la Spitalul Judeţean, probabil şi datorită faptului că este în renovare, nu există o rampă de acces la serviciul ambulator, accesul pentru persoane cu mobilitate redusă făcându-se prin intrarea urgenţelor, dar aici vin zi de zi persoane vârstnice şi mame cu copii care ar intra mult mai uşor pe o rampă decât pe scările foarte înalte. Tot aici, singurul loc de parcare marcat pentru invalizi este tot timpul ocupat de maşini fără acest indicativ.
Vorbind de autovehicule, la nivel de oraş, nu există în cadrul Primăriei sau al firmelor de taxi un automobil sau microbuz amenajat pentru transportul persoanelor cu mobilitate redusă, acestea existând doar în cadrul fundaţiilor care se ocupă special cu recuperarea sau au în grijă asemenea persoane.
Firma de transport local Transurbis are în utilizare şapte autobuze care posedă rampe de acces (cinci BMC şi două Iris), dar problema lor este că nu se deschid automat în plan orizontal, uneori necesită intervenţia şoferului şi nici nu se lasă într-o parte pe baza unei perne de aer pentru urcarea persoanelor vârstnice care nu pot ridica piciorul , oricum fiind un mare pas înainte, firma propunându-şi achiziţionarea de autobuze care să fie cât mai funcţionale.
Dacă este să ne deplasăm pe jos, la nivelul trotuarelor există multe denivelări, gropi la nivelul trotuarelor, dar credem că principala problemă sunt bordurile la trecerile de pietoni. ADP-ul a instalat recent marcaje pentru nevăzători, dar din partea Citadin am aflat că momentan nu există un program de schimbare a bordurilor cu dale cu rampă, ele fiind înlocuite, treptat odată cu repararea drumurilor sau construirea de alei noi.
La nivelul evenimentelor sportive, se poate asista la activităţi deşi încă nu există o rampă de acces directă la nivelul Sălii sporturilor, aici există baie amenajată conform legii şi posibilitatea vizionării chiar de lângă teren a partidelor de volei şi de lângă tribune a celor de handbal.
În majoritatea şcolilor gimnaziale din oraş s-au instalat rampe de acces, în unele chiar scaune care urcă scările din păcate nu şi în toate liceele, fapt care nu poate decât să îngrijoreze unii elevi aflaţi în această situaţie.
C.S. este un astfel de elev, aflat momentan la o şcoală gimnazială din oraş, care ştie din propria experienţă cât de greu este să te deplasezi zi de zi la şcoală peste borduri înalte de la treceri de pietoni, din cauza faptului că este foarte dificil cu autobuzul şi care datorită ambiţiei sale ales să frecventeze şcoala normală şi să aibă o viaţă cât mai normal posibilă. Pentru el o normalitate poate însemna şi ieşirea la tenis de masă.
Ca şi el există alţi 40 de copii cu diferite grade de handicap care învaţă în diferite instituţii din oraş, mame cu cărucioare de copii, vârstnici care au activităţi prin oraş care doresc un mai bun acces la nivel de pietoni.
Ar fi multe alte aspecte de semnalat dar ne oprim asupra acestor câteva care pot fi remediate prin minim de efort din partea autorităţilor locale şi judeţene, îndemnându-vă totodată, pe cei care sunteţi în măsură, la redirecţionarea celor 2% din declaraţia veniturilor către instituţiile care se ocupă cu recuperarea acestor persoane cu nevoi, pentru a le uşura şi face viaţa lor şi a noastră cât mai normal posibilă.

Profesor Ştefan Mitraşca şi elevii clasei a VIII-a G – Şcoala „Mihai Eminescu” Zalău