Gramatica bunului simţ

Fie că mă aflu în trafic, fie că urmăresc emisiunile tv ori navighez pe reţelele de socializare, constat tot mai mult că ne afundăm glorios într-o mocirlă gramaticală, în care regulile de ortografie şi punctuaţie sunt ignorate şi răstălmăcite după bunul plac al fiecăruia. Fiindcă de bun simţ faţă de propria limbă nici pomeneală în cazul multor români care se complac într-o epidemie de greşeli în limbajul scris şi vorbit. Sigur, nu am pretenţia (exagerată, ar spune unii) ca fiecare persoană care ajunge să comunice în spaţiul public să utilizeze impecabil sinonimele, paronimele şi omonimele de care este atât de plină limba română. Şi nici nu mă voi aştepta să aud şi să văd cum fiecare interlocutor explorează la maxim bogatul fond de cuvinte de care dispune limba în care ne-am născut. Înţeleg cu indulgenţă că noul timp în care vieţuim şi noua generaţie care a venit puternic din urmă manifestă o atracţie specială pentru un rezumat al rezumatului, fiind axate pe un catalog de aproximativ 500 de cuvinte pe care le întorc şi reîntorc pe toate părţile, în limbajul de zi cu zi. Şi tot cu îngăduinţă mă uit şi la cei care, furaţi de comunicarea on line, abuzează de puncte, puncte, folosesc aiurea spaţii înainte de semnele de punctuaţie şi sar adesea peste majuscule. Însă mi-e cu neputinţă să-i tratez indulgent şi să-i mângăi pe creştet pe cei care schingiuesc limba română de parcă făcând asta ar obţine plăceri nebănuite şi necunoscute celor pentru care gramatica are încă reguli bine definite. Cu ce drept ne asaltează şi ne poluează aceste persoane văzul şi auzul, ştergând cu buretele tot ceea ce li s-a predat în şcoală în materie de gramatică? Este drept că mulţi trec prin liceu şi facultate ca Vodă prin lobodă, dar niciodată nu este prea târziu să te prindă ruşinea şi să te pui cu burta pe carte. Sigur, unii vor sări şi se vor răscula, luând în braţe ca pe o liană ideea democraţiei: adică vor insista pe mii de voci că, în plin elan democratic, fiecare scrie cum vrea şi se exprimă cum vrea, aceasta fiind, de fapt, libertatea de expresie. Greşit! Libertatea de expresie nu este nicidecum sinonimă cu pervertirea şi terfelirea limbii române. După cum afirma un editorialist on line, “exprimarea corectă, scrisă şi vorbita, în limba ta maternă, nu stă drept dovadă pentru educaţia şi/sau cultura pe care o ai, ci ţine de igiena ta personală. E ca duşul zilnic”.