HC Zalău pare tot mai aproape de a doua semifinală europeană consecutivă. Conducerea clubului zălăuan a ajuns la o înţelegere cu oficialii formaţiei spaniole, Grupo Asfi Itxako Navarra, ca ambele partide din cadrul sferturilor de finală ale Cupei EHF să se joace la Zalău. „Şi înainte de a stabili aceste detalii eram favoriţi la calificarea în semifinală. Sigur că, în aceste condiţii, şansele noastre la calificare cresc. Zalăul are, pentru a doua oară consecutiv, şansa de a juca o semifinală în Cupa EHF, competiţie considerată a doua ca valoare la nivel european. Iubitorii handbalului din judeţ au şansa de a vedea două partide de calitate, din care sper să ieşim noi câştigători. Trebuie să recunosc că am purtat negocieri intense cu clubul din Spania, însă este bine că cei din conducerea lor au acceptat să joace ambele partide la Zalău. Foarte probabil, meciurile vor avea loc în 10 şi 11 martie. În 17 – 18 nu ne convine să jucăm, fiindcă în 18 va avea loc reunirea echipei naţionale”, ne-a declarat managerul Gheorghe Tadici.
Având în vedere că clubul zălăuan a pierdut în vara trecută câteva jucătoare importante, cea mai mare pierdere fiind acel „ax central”, format din Nichita, Molfea şi Ciuciulete, ultima urmând să devină, în perioada imediat următoare, mămină, pentru HC Zalău, o semifinală europeană ar fi maximum din ce s-ar fi putut obţine în acest an.
Primul meci cu Itxako Navarra este programat duminică, 10 martie, de la ora 17, iar manşa retur, luni, 11 martie, de la ora 11.
Până la „dubla” din Cupa EHF, HC Zalău va mai susţine două partide în Liga Naţională. Prima este programată vineri, de la ora 17, în deplasare, cu CSM Ploieşti, iar a doua va avea loc în 3 martie, pe teren propriu, cu HC Danubius Galaţi.
Din campionatul intern, în cupele europene a rămas, alături de HC Zalău, doar campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea. Gruparea din Zăvoi evoluează în grupele celei mai importante competiţii, Liga Campionilor, însă şi diferenţa de buget dintre cele două cluburi este foarte mare. Dacă s-ar face o comparaţie, bugetul clubului zălăuan pe întreg sezonul ar acoperi salariile jucătoarelor de la Oltchim doar pe maximum două luni.
Dacă va ajunge în semifinalele Cupei EHF, HC Zalău va întâlni câştigătoarea dintre formaţia rusă, Astrakhanochka şi echipa franceză Metz Handball.
Echipa zălăuană a jucat la Zalău ambele manşe şi din sferturile de finală de anul trecut, când a întâlnit formaţia franceză, HCB Nimes. În primul meci, echipa zălăuană a dispus cu 27 – 24, iar partida retur s-a terminat la egalitate, 29 – 29.
Vă reamintim că în 16-imile de finală din acest sezon, HC Zalău a eliminat formaţia islandeză, Valur Reikjavik, după 23 – 24 şi 22 – 21, iar în optimi a trecut de portughezele de la Juve Lis, după 25 – 14 şi 29 – 8.