Primăria Nuşfalău vrea să salveze gara de la demolare

Deşi Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA are de gând să radă de pe suprafaţa pământului staţia CFR Nuşfalău, administraţia locală a comunei vrea să păstreze în picioare acest imobil ce are o vechime de câteva zeci de ani. Ca urmare, a refuzat eliberarea autorizaţiei de demolare cerută de reprezentanţii Căilor Ferate şi a cerut acestora să se întâlnească pentru a găsi o soluţie astfel încât imobilul să fie conservat şi întreţinut, în eventualitatea în care în viitor i se va reda destinaţia sau i se va găsi una nouă.
Gara din Nuşfalău, unde altădată se vindeau zilnic bilete, iar călătorii puteau fi întâlniţi pe peroane şi în sala de aşteptare, este de câţiva ani într-o stare deplorabilă. Clădirea are pereţii scorojiţi, tencuiala este căzută pe suprafeţe mari, iar acoperişul susţinut de două, trei grinzi putrezit este distrus atât de tare încât ploaia şi lapoviţa pătrund în interior cu uşurinţă. Încăperile nu sunt nici ele cu nimic mai bune: mizeria care acoperă podeaua, resturile de material lemnos şi moloz, ferestrele sparte şi zidurile scorojite dau senzaţia unei adevărate clădiri de ghetou.
Cum linia ferată a fost concesionată către SC Apria SRL fără ca imobilul să facă parte din contractul de concesiune, iar trenurile nu mai opresc defel în Nuşfalău, clădirea a fost învinsă de timp şi de vicisitudinile vremii, astfel că, în 2011, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a decis să o demoleze. Pentru aceasta, cei de la Căile Ferate au cerut Primăriei Nuşfalău un aviz de demolare, însă au fost refuzaţi, administraţia locală considerând că imobilul, vechi de câteva zeci de an, trebuie întreţinut şi păstrat în comună. „Dânşii ne-au solicitat un aviz de demolare, dar i-am refuzat şi nu le-am eliberat actul respectiv. Acea clădire este foarte veche, din discuţiile avute cu bătrânii comunei, am înţeles că ar fi fost ridicată în vremea Imperiului Austro-Ungar. Cred că trebuie păstrată, trebuie să găsim soluţii pentru întreţinerea ei şi a zonei din jur, este vorba de o suprafaţă de aproximativ 2 hectare”, a declarat primarul comunei Nuşfalău, Radu Mate.

Parteneriat public – privat

Pentru ca totul să nu rămână la stadiul vorbelor, primarul a trimis o adresă Regionalei CFR Cluj – Departamentul Patrimoniu, cerând stabilirea unei întâlniri comune în care să se găsească o soluţie pentru ca imobilul să fie păstrat în picioare. „Mă gândesc să mergem pe o caloborare sau un parteneriat public – privat, să găsim fonduri din care să fie întreţinută clădirea şi zona de 2 hectare din jur. Altfel, se va deteriora şi mai mult şi nu vrem asta”, a spus primarul.
Edilul are şi o variantă de a găsi muncitori care să se ocupe de aceste lucrări şi anume asistaţii social pe Legea 416/2001. „Nu dorim ca gara să fie demolată. E uşor să strici, dar greu să construieşti ceva în loc”, a spus edilul, care nu exclude varianta ca, în viitor, gara să fie redeschisă, mai ales că în zona în care se află s-au dezvoltat mai multe firme şi va fi dat în folosinţă, în curând, şi un Centru rezidenţial pentru persoane vârstnice.
Prefectura Sălaj sprijină iniţiativa lui Radu Mate, iar la întâlnirea acestuia cu reprezentanţii Regionalei CFR Cluj, preconizată pentru săptămâna viitoare, va lua parte şi un inginer din Instituţia Prefectului. „Credem că este o iniţiativă bună, iar ideea de parteneriat public – privat poate fi o soluţie. Susţinem demersurile Primăriei Nuşfalău şi un reprezentant al Prefecturii va lua parte la întâlnirea dintre cele două părţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sălaj, Oana Ciobanu.
Referentul de specialitate al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural Sălaj, Valeria Lehene, a declarat că imobilul respectiv nu este inclus în lista monumentelor de patrimoniu, însă, fiind o construcţie veche, ar putea fi clasată, dacă prezintă interes. „În condiţiile în care clădirea este reprezentativă pentru Programul de arhitectură, respectiv pentru clădiri gară, Primăria Nuşfalău poate cere clasarea imobilului, iar Ministerul Culturii va decide dacă imobilul va fi sau nu clasat. Dacă Primăria Nuşfalău vrea să ceară clasarea construcţiei, trebuie să depună în acest sens o solicitare la Direcţia de Cultură”, a declarat Valeria Lehene.

Linia ferată – concesionată, gara – lăsată pe dinafară

Staţia CFR Nuşfalău a ajuns în atenţia autorităţilor după ce mai mulţi cetăţeni au înaintat Prefecturii Sălaj, în 2011, o sesizare privind starea deplorabilă în care se află imobilul. Deplasându-se la faţa locului şi constatând că sesizarea se adevereşte, prefectul Sălajului la acea vreme, Alexandru Vegh, a făcut cercetări pentru a afla cine este proprietarul/administratorul clădirii, cu alte cuvinte pentru a afla cine se face responsabil de întreţinerea ei. Demersurile lui Vegh nu au fost deloc uşoare, întrucât în răspunsul primit de la Ministerul Transporturilor i s-a comunicat că nu are acces la acele informaţii pe motiv că – deşi e reprezentantul direct al Guvernului în teritoriu – este doar „o terţă parte” în întreaga poveste. De fapt, potrivit răspunsului oficial primit de Prefectura Sălaj, referitor la „secţia de circulaţie neinteroperabilă Săcuieni – Abrami – Sărmăşag” se arătau următoarele: „CNCF <> nu concesionează infrastructură feroviară; secţia de circulaţie la care faceţi referire este închiriată conform prevederilor HG 643/2011 care stabilesc condiţiile de închiriere de către Compania Naţională de Căi Ferate <> SA a unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă, precum şi de gestionare a acestora. În conformitate cu prevederile contractului de închiriere a secţiei de circulaţie menţionate, o parte contractantă nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte părţi, de a face cunoscut contractul sau orice prevedere a acestuia faţă de terţe părţi”.
Mai mult, potrivit aceluiaşi răspuns oficial primit de Prefectura Sălaj de la Compania Naţională de Căi Ferate, „din analiza efectuată la nivel territorial prin intermediul C.R.E.Î.R. Cluj, privind contractul de închiriere în derulare la momentul actual pentru secţia de circulaţie mai sus menţionată, nu au rezultat elemente care să conducă la concluzia că gestionarul de infrastructură SC Apria SRL nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale legate de întreţinerea şi menţinerea în bune condiţii a infrastructurii feroviare închiriate”.
Revoltat de atitudinea celor din Compania Naţională de Căi Ferate, Alexandru Vegh a insistat la Ministerul Transporturilor pentru clarificarea situaţiei Staţiei CFR Nuşfalău. Ca urmare a acestor insistenţe, la finalul anului 2011, Prefectura Salaj a primit un răspuns din partea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA. Printr-o adresă oficială, cei de la Bucureşti au comunicat scurt că imobilul este prea deteriorat ca să mai intereseze pe cineva, astfel ca el va fi demolat, aceasta fiind situaţia cu care nu se împacă cei din Nuşfalău şi pe care au de gând să o schimbe, în folosul localnicilor comunei, dar şi a restului judeţului.

Leave a Comment