Programul agricol – parţial (în) ceaţă

Programul agricol al guvernului Ponta II nu vizează doar perioada de guvernare 2012-2016. Prin negocierea cu CE a noului PNDR 2014-2020 şi a componentei sale bugetare, programul agricol direcţionează politicile agricole până-n 2020. Iată de ce, am considerat că indentificarea unor elemente principiale care să stabilească un culoar al eforturilor publice în cadrul căruia să evolueze structurile agrare (în primul rând), ar putea să constituie scheletul de rezistenţă pe care să se dezvolte politicile agricole specifice.Aceste elemente (viziunea strategică) ar fi trebuit să existe la demararea oricărui program serios pe termen lung. Care este zona exploataţiilor agricole pe care dorim să o susţinem în mod special: mica exploatatie individuală, asociaţia familială, societăţile comerciale, cooperativele agricole, etc? Dacă banii nu ajung, suntem de acord să reducem cota celor mari pentru a-i putea susţine îndeosebi pe cei mici? Conceptul acela modern despre dezvoltarea satului, are-n vedere specificitatea satului românesc (câmpie, zonă colinară, munte), tradiţii, obiceiuri, sau trântim un calapod care nu o să se potrivescă nicăieri? Fiabilizarea şi fluidizarea structurilor de piaţă se vor reduce doar la stabilirea unor filiere şi reducerea TVA-ului la 9% pentru produsele agro-alimentare de bază? Nu credeţi că 9% este încă un prag tentant pentru mafia cerealelor? Sau aici s-a ajuns cu înţelegerea? Cred că zona montană, politicile pentru susţinerea tinerilor fermieri, susţinerea organizaţiilor asociative (cooperativele agricole) ar fi meritat ceva mai multă atenţie, dacă nu în programul oficial, măcar într-un extenso pe site-ul MADR. Creditarea achiziţiei de terenuri poate fi benefică dacă vizează tinerii agricultori sau micii producători cu potenţial de dezvoltare. Altfel, vă pot face (de pe acum) o listă scurtă cu beneficiarii acestui soi de facilităţi. Infrastructura de irigaţii (dacă este abordată cu seriozitate) mi se pare unul din punctele forte ale programului de guvernare. De mare anvergură, finanţat pe combinaţii şi din bugetul UE, programul de irigaţii poate schimba în patru-cinci ani faţa agriculturii. Guvernul insistă pe constituirea unui fond (public) de creditare. Mă simt constrâns să amintesc din nou că aceasta este o prostie. Este o mare prostie! Banii publici sunt folosiţi de orice guvern inteligent pentru a atrage masiv fonduri private în activităţile agricole şi nu pentru constituirea bazei de creditare. Fondurile publice pot acoperi diferenţe de dobândă, cotă-parte din costul asigurărilor sau din garantarea creditului, granturi etc, constituindu-se în catalizatori ai procesului de creditare. Altceva este cu susţinerea fondurilor mutuale (poate şi un fond mutual national) care să poată sprijini producătorii agricoli în situaţii deosebite (ex. calamităţi). Ar fi în ton şi cu regulamentele CE. Pentru că tot se avansează ideea decentralizării, nu văd de ce administraţiile locale sunt excluse mereu de la susţinerea unor programe agricole? O susţinere corelată şi motivată a celor trei domenii: agricultură primară, zootehnie şi industrializare, nu a reieşit din programul de guvernare. La această dată, conceptul în legătură cu noul PNDR 2014-2020 ar trebui să fie finalizat. Şi atunci, poate, cele mai multe din problemele amintite ar fi avut un răspuns. Am rămas surprins să constat că negocierea noului PNDR 2014-2020 ”va asigura indentificarea priorităţilor reale ale mediului rural”. Eu, în naivitatea mea, credeam că acestea sunt deja indentificate, şi, prin PNDR, vom dezvolta politici de susţinere. Dar fiecare cu înţelegerea lui! Bine măcar că ne-am propus să negociem ”un buget european cât mai mare pentru agricultură şi dezvoltare rurală pentru perioada 2014-2020”. Cine ştie ce soluţii extraordinare se ascund în spatele ideilor încă nedescifrate (de noi) din programul de guvernare. Însă ceaţa se va risipi şi neliniştea va dispărea!

Alexandru lapusan