UDMR duce dorul pamantului pierdut

UDMR duce dorul pamantului pierdutAutonomia Tinutului Secuiesc ramane, dupa cum suntem deja obisnuiti, una din temele preferate in discursurile reprezentantilor UDMR. Fara doar si poate, acest lucru afecteaza si mai mult relatiile existente intre romani si maghiari.

Lansarea oficiala de la Targu Mures a candidatilor UDMR pentru Parlamentul European a fost un nou prilej pentru presedintele Uniunii, Marko Bella, sa sustina acest proiect, in speta autonomia Tinutului Secuiesc. In fond, vorbim despre cel mai radical discurs rostit vreodata de vreun lider UDRM: In 1526, stramosii nostri au pierdut si, pentru un secol si jumatate, tara nu a mai fost a noastra. Ultima data, aceasta patrie s-a pierdut in 1918, iar datoria noastra este sa redobandim acel pamant pierdut. Sa redobandim tot ce am pierdut: casele, padurile, pamanturile, steagul. (…) Vom incerca la Bucuresti, dar si la Bruxelles, vom astepta cat este nevoie. Au trecut 17 ani, poate mai avem nevoie de 13 sau, poate, de 3. In fine, pentru a pune punctul pe i, organizatorii au marcat momentul privind lansarea candidatilor UDMR la europarlamentare prin intonarea imnului national al Ungariei.

Cred ca declaratiile domnului Marko sunt scoase dintr-un context, ne-a declarat, ieri, presedintele UDMR Salaj, deputatul Seres Denes. De asemenea, liderul maghiarilor din Salaj este de parere ca, deja, nu ar mai trebui sa mire pe nimeni faptul ca imnul Ungariei si culorile nationale sunt atat de folosite. Nu vad de ce in campania electorala, unii politicieni nu si-ar pemite sa faca anumite aprecieri, a mai spus Seres Denes. Fara sa aduca in discutie cazuri concrete, presedintele UDMR Salaj a lasat sa se inteleaga ca, si in judetul nostru, exista anumite… probleme: In Salaj, avem probleme. Sunt proprietati care nu sunt retrocedate cu rea vointa, desi oamenii si-au dovedit proprietatea. Seres Denes sustine ca autoritatile incearca tot felul de subterfugii, in vederea impiedicarii procesului de retrocedare: In conditiile in care vrem sa ne aliniem la normele Uniunii Europene, trebuie sa acceptam acest lucru si sa retrocedam oamenilor proprietatile ce le apartin de fapt si de drept.

Pe de alta parte, presedintele PRM Salaj, senatorul Petru Stan, sustine ca exista dovezi prin care se atesta faptul ca omologul sau din cadrul UDMR greseste voit: In comunele unguresti din Salaj sunt foarte multi cetateni maghiari care au fost improprietariti la anexele II B. Aceste anexe prevedeau sa se dea terenuri pe nedrept unor oameni care au lucrat in vechile CAP-uri, fara ca acestia sa fi avut vreo contributie cu pamant acolo. Este clar ca cerinta UDMR este nedreapta. In acelasi context, Petru Stan sustine ca, profitandu-se de schimbarea legilor fondului funciar, in Salaj, au fost improprietariti, pe fals, sute de maghiari.

In ceea ce priveste procesul de retrocedare a padurilor, presedintele PRM Salaj sustine ca si acest subiect este unul fabricat: Dupa Tratatul de la Trianon, Romania a primit inapoi intreaga suprafata de padure confiscata de maghiari. Intre timp, acea suprafata s-a diminuat considerabil. Cred ca, azi, nu mai avem atata padure, incat sa acoperim solicitarile celor de la UDMR…. No comment.

Leave a Comment