Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Pavel Petru Hălmăjan, administrator şi director general al SC Trans Bitum, şi SC Trans Bitum SRL – prin administrator Dorina Hălmăjan, pentru evaziune fiscală în formă continuată. Partea vătămată este Statul Român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Sălaj. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada iunie – septembrie 2011, Pavel Petru Hălmăjan nu a înregistrat în evidenţele contabile ale acestei societăţi comerciale un număr de 1.315 facturi fiscale, în valoare de 77 de milioane de lei. Afacerile derulate de firma lui Hălmăjan se ridicau, în fiecare lună, la peste un milion de euro, iar omul de afaceri ar fi trebuit să achite 19.7 milioane de lei, aproape 5 milioane de euro, TVA şi impozit pe profit. Numai că lucrurile nu s-au petrecut aşa cum cere legislaţia în vigoare, iar bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 20.145.226 lei (echivalentul a 4.753.586,9 euro), reprezentând impozit pe profit şi TVA.
Ştiu ce ai făcut astă vară!
Totul a ajuns în atenţia procurorilor DNA vara trecută, când, în luna iulie, unele din aceste nereguli au început să fie sesizate de organele de cercetare penală. Firma de milioane de euro a lui Hălmăjan, totalizând aproximativ 6000 de angajaţi, a început să fie luată la puricat. De altfel, vorbim de cel mai mare importator de bitum din România şi cel mai mare distribuitor de bitum pentru marile firme care se ocupa de construcția de drumuri. Clientul cel mai valoros din portofoliul celor de la Trans Bitum este Eurocontruct Trading 98, patronată de celebrul Dan Besciu, asociat şi la restaurantul Golden Blitz din Bucureşti. În plus, Trans Bitum „a prins” în ultimii ani şi numeroase contracte de reabilitare a drumurilor, atât în Sălaj, cât şi în Bihor, Dâmboviţa şi alte judeţe.
Luând la bani mărunţi afacerile sălăjeanului, procurorii au dat peste noianul de facturi neînregistrate în contabilitate şi amintite anterior. Pavel Petru Hălmăjan a avut, însă, o explicaţie: totul ar fi fost cauzat de un angajat plecat în concediu de odihnă, care a uitat să predea mai multe dosare cu documente fiscale neînregistrare și pentru care firma Trans Bitum a uitat să plătească impozitele aferente la bugetul de stat.
Numai că procurorii nu s-au lăsat coinvinşi de banala justificare, ci au continuat cercetările, descoperind şi alte nereguli. Mai exact, Trans Bitum nu doar că nu înregistra facturi cu nemiluita în contabilitate, ci şi funcţiona tocmai din banii pe care ar fi trebuit să îi vireze în visteria statului. Potrivit unui anchetator, totul ar fi funcţionat „ca o suveică”, în sensul că înregistra facturile cu întârzieri de câteva luni. „Până la urmă, nici cei de la firma Bitum Trans SRL nu au mai știut ce au făcut și așa s-a ajuns aici. Societatea apărea cu zero datorii la bugetul de stat, dar acest zero venea din faptul că firma nu își înregistra la timp activitatea contabilă”, a explicat unul din procurorii de caz.
Parodox fiscal
Procedura este una comună şi îndelung exersată de patronii români, semănând cu un pradox. Codul Fiscal prevede că, în data de 25 ale fiecărei luni, trebuie depusă o situație la ANAF privind TVA, acesta trebuind achitat în termen de maxim cinci zile. În cazul în care facturile nu sunt înregistrate în contabilitate, firma nu are nimic de declarat. În urma anchetei, DNA a constatat că în ianuarie 2010, Trans Bitum a înregistrat cu întârziere facturi aferente lunilor iunie-decembrie 2009, în valoare de 8.4 miliioane lei. Un an mai târziu, firma avea înregistrate facturi aferente lunilor aprilie-noiembrie 2010, în valoare de cinci milioane de lei. De asemenea, în iunie 2011, Trans Bitum a înregistrat din nou cu întârziere facturi din decembrie 2009 și până în iunie 2011, în valoare totală de 26 de miliioane de lei. În total, în doar 3 ani, societatea sălăjeană nu a plătit statului aproape 5 milioane de euro.
Hălmăjan şi-a amintit brusc de datoria către bugetul de stat imediat ce s-a trezit cu procurorii în bătătură şi a achitat restanţa rapid, în două tranşe. Astfel, în august, a fost achitată suma de 9,9 milioane de lei, iar în septembrie alţi 9,9 milioane de lei. Pentru a putea achita suma, Hălmăjan a luat un credit de la BCR. Dacă nu ar fi pus jos cei aproape 5 milioane de euro cu care prejudiciase statul român, Hălmăjan nu doar că ar fi fost cercetat, dar risca să ajungă după gratii, întrucât procurorii puteau cere arestarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
De cealaltă parte, Pavel Petru Hălmăjan, patronul SC Trans Bitum SRL, susţine că tocmai acest paradox al sistemului fiscal românesc este cel care a generat întreaga situaţie. Mai exact, a reclamat că, deşi nu achită la timp lucrările pe care numeroase firme le execută pe domeniul public, în baza unor contracte, statul român are pretenţia ca firmele să vireze TVA la data stabilită. Situaţia este extrem de grea pentru firmele care se trezesc cu afacerile date pentru cap. Despre faptul că nu a înregistrat facturile la timp, Hălmăjan a declarat că „le-a înregistrat de pe o lună pe alta”, întrucât nu putea plăti în condiţiile în care încasa sume de la stat, ca plată pentru lucrările efectuate, la şase luni. „Este un cerc vicios, statul ne ia TVA și noi nu ne încasăm datoriile”, a spus Hălmăjan pentru presa centrală. Omul de afaceri a declarat că „în 25 ale lunii trebuie să plătim TVA-ul, chiar dacă nu ai încasat banii din factură. Dacă nu am avut bani, l-am amânat pentru luna viitoare. Când am avut bani, am plătit”. Întrebat fiind despre cele 1.315 facturi neînregistrate în contabilitate, unele chiar din 2009, omul de afaceri a spus că Trans Bitum nu are astfel de facturi din 2009, ci eventual unele rămase de pe o lună pe alta din cauza neplăţii TVA.
kk-t.
uite asa se fac marile averi,fentand statul.
de ce nu fac asta si altii ca nici lor nu le plateste statul?
pt.ca nu se bazaeaza pe sprijin politic ca si halmajan
politica e devina in acest caz !! sant mult mai marii teparii dar nu au treaba cu politica, sant ok !!
Cum dracu cumperi atâtea mașini in circa cinci ani decât pe evaziune si susținere lucrări de asfaltare proaste licitații masluite cu datorii la stat sunt mai vinovați cei care au verificat actele pentru licitații si cei care fac receptia lucrari
Iata cine sunt patroni noului regim capitalist, uite cum fac ei avere.
Prin evaziune fiscală.
Stirea e ” interesanta ” . Trans Bitum e una din cele mai mari firme din Salaj . Pare greu de crezut ca evaziunea fiscala e la ea acasa in aceasta firma . Daca este , e foarte grav si cei de la Fisc ar trebui sa si puna demisiile pe loc fiindca e de neconceput ca unul din cei mai mari contributori ai tai sa eludeze de ani de zile fiscul . Deci daca au facut o au facut o doar datorita nesupravegherii ,dezinteresului sau in complicitate si cu acordul si stiinta organului fiscal , probabil sustinut si influentat politic . Vasazica sant foarte curios de deznodamantul acestei afaceri si daca ea se opreste la Halmajan .
cfr mancei frantu sai mance dye escroci de aiaia is asasa de dezapezityev drumurile tye roji dye yi sa dezapezeasca drumurile si trotuarile sau mai merg cu lama fara sa arunce nimik uite bani locali du unde sa ieie primaria bani deunde de la escroci ca satyea cai plin judetu care sa ocupa numai cu escrokeri sa le confiste averea furata si apoi primaru sa vada ca are bani la bujet nu sa mareasca impozitele
Fura tot ex. TVA , IMPOZIT , dezapezri, licitații, asfaltarii prostimea achita taxe si impozite .
Furati tot!!!! Ca v-au dat comunistii nu numai un deget ci toata mana.Implorati si cereti ajuto „tovarasilor” de sus, daca mai pot face ceva.Vile imense, masini de lux, trai pe vatrai, din bani cinstiti imi este greu sa cred ca se poate realiza in doar CATVA anisori. Comunisti au fost comunisti sunt inca!!!!!!!!!!!!!!! DUREROS????????
Nu va temeti ca nu se va intampla nimic cu el.Nu va aduceti aminte luna trecuta ce scandal s-a ivit la Eurouniversal?Si ce s-a rezolvat?Absolut nimic.Stirile astea sunt pentru a ne distrage atentia de la alte prostii,care ne afecteaza pe termen mai lung.Impozite mai mari,facturi de energie mai mari,pret la combustibil mai mare.Pe langa ca au furat milioane de euro,acum o sa-i mai tinem 29 de zile pe cheltuiala noastra.Oricum statul ramane pagubas si prin stat se intelege si oamenii care alcatuiesc statul.
Nu va temeti ca nu se va intampla nimic cu el.Nu va aduceti aminte luna trecuta ce scandal s-a ivit la Eurouniversal?Si ce s-a rezolvat?Absolut nimic.Stirile astea sunt pentru a ne distrage atentia de la alte prostii,care ne afecteaza pe termen mai lung.Impozite mai mari,facturi de energie mai mari,pret la combustibil mai mare.Pe langa ca au furat milioane de euro,acum o sa-i mai tinem 29 de zile pe cheltuiala noastra.Oricum statul ramane pagubas si prin stat se intelege si oamenii care alcatuiesc statul.
e prea smecher pentru voi…asa ciocu mic astia care tot comentati aiurea fara sa stiti cum sta treaba….dece credeti ca vine Tiriac la el cand merge la Balc la vanatoare ca ii fraier?…fac pariu ca astia care or comentat aiurea is cei de la Euro***struct
Tiriac vine sa mai vadă averile cum infloresc la IP
ascundel macar 5 ani,ca ramine hot fiuso,,umflatul de analfabet,nu are nici cei 7 ani de acasa
bai oameni fara minte ce sunteti ce vorbiti daca nu stiti.Halmajan a fost unul din cei mai buni patroni numai ca fraieri de soferi lau strican facand consum de 50.80 la suta la camioane in rest tot respectul pentru unchiul Halmajan as vrea sa mai lucrez pt firma dansului este un om extraordinar
puscaria pe capu lui de excroc ordinar cu toti care il sustin ,verificati toate lucrarile proaste licitatii cu doc. false tot ce face ie numai evaziune si cum sa ne fure ,sint bani contribuabililor ,fura si satu lui prin lucrarile proaste pe care le fce de mintuiala ,ar fi multe de spus dar lasam D.E.N.A sa faca dreptate.
Vorbiti aiurea sunteti invidiosi pe succesul altora
Bravo lui s a descurca Cum? E problema lui Dar potvsa va spun fara sa supar pe nimeni ca acest om Halmajan s a nascut sa faca afaceri si ca este un om foarte calculat dar fomistii de soferi si gunoaiele lau schimbat Pot sa va spun ca conduce aproape singur acel imperiu numit Trans Bitum