Începutul de an 2013 a venit cu veşti proaste pentru români. De la 1 ianuarie, consumatorii sălăjeni scot mai mulţi bani din buzunare pentru facturile la curent şi la apă, după ce preţul energiei electrice a crescut cu şase procente, după ce Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei le-a recunoscut producătorilor de electricitate costuri mai mari pentru cantităţile livrate în coşul reglementat. Aceasta nu este, însă, singura scumpire cu care consumatorii se vor confrunta în 2013 în ceea ce priveşte energia electrică, în total fiind vorba de majorări de circa 10 procente.
Aproape 110.000 de sălăjeni pe care îi deserveşte, în prezent, Compania de Apă Someş, plătesc mai mult pentru apa consumată. Din prima zi a acestui an, un metru cub de apă costă 2,41 de lei plus TVA, faţă de 2,39 lei, în 2012, în timp ce pentru seriviciile de canalizare, tariful a fost majorat la 2,20 lei/metru cub plus TVA, de la 2,05 lei plus TVA.
Tot de la 1 ianuarie, un litru de benzină costă la pompă cu 11 bani mai mult, iar cel de motorină este mai scump cu 19 bani. Scumpirile nu au venit pe fondul evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produsele petrolieri, ci au fost determinate de creşterea accizelor şi a modificării nivelului cursului de schimb la care se calculează acestea. Cursul pentru calcularea accizelor în 2013 este de 4,5223 lei/euro, cu 5,2 procente mai mare faţă de cel utilizat în acest an, de 4,3001 lei/euro. De asemenea, Guvernul a avizat creşterea accizelor la motorină la 1 ianuarie, de la 374 euro/tonă la 391 euro/tonă.
Nici preţul gazelor pentru populaţie nu va fi scutit de majorări, întrucât acesta este programat să urce cu 10 la sută în 2013, respectiv cu 8 procente de la 1 iulie şi cu 2 procente din octombrie, conform calendarului de eliminare a tarifelor reglementate anunţat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei. Pe consumatorii non-casnici îi aşteaptă trei valuri de scumpiri. Prima scumpire, de 5 la sută, va avea loc la 1 aprilie, fiind urmată de o majorare de alte 5 procente, la 1 iulie, şi de o apreciere de 3 la sută, la începutul lunii octombrie.
Sălăjenii, obligaţi să plătească impozite mai mari
Sălăjenii vor fi nevoiţi să aloce sume mai mari din bugetul familiei pentru a-şi onora datoriile faţă de bugetele locale, ca urmare a deciziei Guvernului de a stabili un nou nivel minim al taxelor şi impozitelor locale. Deşi la finalul anului trecut, unele consilii locale, printre care şi cele din Zalău ori Şimleu Silvaniei, au votat pentru menţinerea dărilor la nivelul celor din 2012, ele vor fi nevoite să revină asupra deciziilor şi să majoreze impozitele.
La Zalău, aleşii se întâlnesc astăzi pentru a fi aprobate noile valori. “Trebuie să aplicăm prevederile Hotărârii de Guvern, lucru ce presupune o majorare a taxelor şi impozitelor locale cu 16 procente”, ne-a declarat primarul Radu Căpîlnaşiu. Întrebat dacă această creştere se va reflecta în nivelul încasărilor, edilul a răspuns negativ, invocând faptul că plata impozitelor locale “nu este cea mai mare cheltuială a unei familii. La un impozit anual de 250 de lei pentru un apartament, proprietarul va avea de plătit cu 40 de lei mai mult decât anul trecut. Nu e atât de mult faţă de cheltuielile cu încălzirea, spre exemplu”.
Sub Măgura, speranţa moare ultima
La Şimleu Silvaniei, autorităţile încă speră că guvernanţii vor reveni asupra deciziei şi vor lăsa la latitudinea aleşilor locali dacă modifică sau nu nivelul impozitelor. “În cazul în care consilierii şimleuani refuză creşterea impusă de Guvern, Instituţia Prefectului va ataca hotărârea în contencios-administrativ, iar instanţa ne-o va respinge. Şansele de a ne impune decizia de menţinere a taxelor actuale este, aşadar, nulă”, a explicat Septimiu Ţurcaş.
dati-le pupi USL-istilor!!!!