La fel ca anul trecut, doi dintre sportivii clasaţi pe primele trei locuri în clasamentul celor mai buni zece sportivi de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău practică atletism. Dacă în 2011, podiumul era alcătuit din atleţii Ioana Dan, Dan Mirşidan şi voleibalistul Mihai Ciupe, sportivii clasaţi pe primele trei locuri la finalul acestui an sunt: Gal Tamaş, Szalontai Szabolcs şi Raul Crecan. Pe poziţiile 4 – 10 s-au clasat nouă sportivi, locurile nouă şi zece fiind ocupate de câte doi sportivi.
Clasamentul complet:
Locul I – Gal Tamaş (atletism, prof. Radu Rus), rezultate: medalie de bronz la Campionatul Naţional de juniori I, locul IV în proba de 800 de metri la Campionatul Naţional de juniori I, locul VII la Campionatul Naţional de semimaraton la categoria juniori I, locul VI în proba de 800 de metri şi locul VIII în proba de 1.500 de metri la Campionatul Naţional Şcolar, locul IX în proba de 800 de metri la Campionatele Internaţionale ale României, locul X în proba de cros la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, locul X în proba de 800 de metri şi locul XI în proba de 1.500 de metri la Campionatul Naţional de tineret, locul I la Crosul „Vodafone” Open, locul I la Trofeul „Ella Kovacs”, locul I la Concursul Interjudeţean de probe neclasice, locul I în proba de 800 de metri şi locul doi la cros la Cupa „Eliberării”.
Locul II – Szalontai Szabolcs (lupte libere, prof. Pantea Ioan), rezultate: medalie de bronz la Campionatul Naţional de juniori I, locul VII la individual şi locul IV cu echipa la Cupa României.
Locul III – Raul Crecan (atletism, prof. Nelian Ianchiş), rezultate: locul II la Campionatl Naţional de cros de la Băile Felix, locul I în proba de 3.000 metri la Campionatul Naţional de sală, locul III în proba de 1.500 de metri la Campionatul Naţional, locul II la Cupa României, locul I la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, locul VI la Campionatul Naţional de sală, locul II în proba de juniori III la Grand Prix.
Locul IV – Andrada Pop (handbal, dublă legitimare cu HC Zalău, prof. Elena Tadici), rezultate: locul III în serie la Campionatul Naţional de junioare I şi calificare la turneul semifinal, locul III şi medalie de bronz în Liga Naţională de handbal feminin, finalistă a Cupei EHF cu HC Zalău.
Locul V – Mihai Ciupe (volei, dublă legitimare până în vară cu Remat Zalău, component al lotului naţional de juniori şi tineret, prof. Marin Silaghi), rezultate: campion naţional cu Remat Zalău, locul IV la turneul final din cadrul Campionatului Naţional de juniori I, locul IV cu echipa României la Balcaniada de juniori şi tineret.
Locul VI – Rareş Bălean (volei, dublă legitimare cu Remat Zalău, component al lotului naţional de cadeţi, prof. Faur Dorian), rezultate: locul IV la turneul final din cadrul Campionatului Naţional de juniori I, locul VI la Balcaniada de cadeţi.
Locul VII – Mihai Criste (volei, dublă legitimare cu CV Remat Zalău, component al lotului naţional de cadeţi, prof. Marin Silaghi şi Faur Dorian), rezultate: locul IV la turneul final al Campionatului Naţional de juniori I, şi locul VI la Balcaniada de cadeţi.
Locul VIII – Sergiu Băbţan (lupte libere, prof. Ioan Pantea), rezultate: locul IV în proba pe echipe şi locul IX la individual la Campionatul Naţional de juniori I, locul VII la Cupa României.
Locul IX – Raluca Nicolae şi Mădălina Prodan (handbal, dublă legitimare cu HC Zalău, prof. Elena Tadici), rezultate: locul III în serie şi calificare la turneul semifinal din cadrul Campionatului Naţional de junioare I
Locul X – Oana Bănuţ (tenis de masă, prof. Gabriela Iosif), rezultate: locul 13 la juniori III la Campionatul Naţional pe echipe, locul 32 în clasamentul naţional din 110 sportivi, calificare pe tabloul principal la Campionatul Naţional de juniori II, locul III la faza judeţeană – gimnaziu – a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, calificare pe tabloul principal la Cupa Bistriţa şi locul II în grupă, la individual la Campionatul Naţional de juniori III.
Locul X – Andreea Taloş (tenis de masă, prof. Iosif Gabriela), rezultate: locul XIII la Campionatul Naţional de juniori III pe echipe, locul II în grupă la Campionatul Naţional de juniori III, locul 43 în clasamentul naţional din 110 sportivi şi calificare pe tabloul principal la Campionatul Naţional de juniori II – individual.