Cetăţenii trebuie să aibă mare grijă pe unde circulă zilele acestea. De pe acoperişurile clădirilor cad ţurţuri, zăpadă şi sloiuri de gheaţă. Pompierii militari le recomandă zălăuanilor să evite deplasarea pe sub streşinile clădirilor, astfel încât să evite eventualele accidente provocate de căderile de zăpadă, ţurţuri sau sloiuri de gheaţă.
Acumulările masive de zăpadă şi de gheaţă din ultimele zile au provocat probleme în multe localităţi sălăjene. De la drumuri înzăpezite, la accidente rutiere, acum riscul care planează asupra cetăţenilor vine chiar de sus. Oscilaţiile de temperatură au dus la formarea de ţurţuri de aproape un metru la marginea acoperişurilor mai multor imobile din municipiu. Şi cantităţile mari de zăpadă căzute pe acoperişuri prezintă riscuri mari să cadă peste trecători.
Deseori, în perioada sezonului rece, pompierii sunt solicitaţi pentru înlăturarea zăpezii, ce stă să cadă de pe acoperişuri, şi pentru desprinderea sloiurilor de gheaţă. „Pompierii militari sunt deseori solicitaţi pentru degajare de zăpadă de pe acoperişuri, ţurţuri şi sloiuri de gheaţă de pe streşini şi burlane de apă. Deşi aceste activităţi revin locatarilor imobilelor respective, echipajele intervin astfel încât să nu se producă accidente. Există riscul ca ţurţurii şi zăpada de pe acoperişuri să se desprindă şi să rănească trecătorii”, a declarat Lucian Jacodi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” al judeţului Sălaj.
Potrivit sursei citate, astfel de intervenţii au loc la instituţii publice, respectiv spitale, facultăţi, şcoli şi lăcaşuri de cult, dar şi imobile private, unde cetăţenii nu au posibilitatea să realizeze degajarea pe cont propriu, fie din cauza înălţimii clădirilor, fie din cauza dizabilităţilor fizice. „Facem un apel cetăţenilor, în special celor care locuiesc la etajele terminale ale blocurilor, ca, în situaţiile în care nu se expun la riscuri, să înlăture singuri ţurţurii”, a precizat Jacodi.
În fapt, dezăpezirea şi îndepărtarea ţurţurilor este o obligaţie prevăzută de lege, ce revine fiecărui cetăţean în parte. Cu toate acestea, pentru a evita producerea unor evenimente foarte grave, care să pericliteze viaţa cetăţenilor, pompierii militari vin cu o serie de recomandări. Proprietarii de imobile şi administratorii de clădiri trebuie să degajeze zăpada şi ţurţurii de pe acoperişuri şi streşini, în condiţii de siguranţă, înainte ca acestea să cadă asupra trecătorilor, rănindu-i. Proprietarii de imobile şi administratorii de clădiri sunt obligaţi să degajeze zăpada din imediata apropiere a clădirilor, pentru a evita, odată cu topirea zăpezii, inundarea subsolurilor şi slăbirea structurii de rezistenţă a clădirilor. Cetăţenii trebuie să manifeste atenţie la circulaţia pe trotuare şi să evite, pe cât posibil, deplasarea pe sub streşinile încărcate de ţurţuri şi zăpadă, astfel încât forţa de impact produsă prin căderea zăpezii să nu îi accidenteze. Proprietarii de autoturisme trebuie să manifeste atenţie la realizarea parcării, astfel încât să se reducă riscul avarierii acestora prin căderi de ţurţuri sau zăpadă.