Embrionul PLD Salaj isi arata muschii

Embrionul PLD Salaj isi arata muschii

Dupa ce o perioada lunga de timp ne-am pus o serie de intrebari cu privire la posibila existenta a unui grup de initiativa al PLD si in judetul nostru si, mai ales, dupa ce ne-am imaginat tot felul de scenarii legate de numele posibililor membri ai filialei judetene a partidului, vineri i-am putut vedea la fata pe platformistii salajeni. Despre notorietatea membrilor comitetului de initiativa, in jurul caruia se urmareste cladirea PLD Salaj, nu facem prea multe comentarii, fapt pentru care ne rezumam la a aminti numele liderului acestui grup: Mihai Neag. Fara doar si poate, cei care au avut tangenta cu mediul politic salajean, recunosc in acest personaj un dizident liberal cu acte in regula, cunoscut fiind si scandalul din PNL Salaj, care l-a avut pe Neag drept cap de afis. Alaturi de acesta, din grupul de initiativa al PLD Salaj mai fac parte: Eugen Calb, Alin Prunean, Florin Sas, Alexandru Pintea, Mariana Oprea, Vasile Tripon, Teodor Olaru si altii. De remarcat lipsa de pe aceasta lista a numelui lui Ioan I. Muresan (fostul director al Spitalului Judetean Zalau), despre care se credea ca este fondatorul PLD Salaj. Insa, asa cum spunea Mihai Neag, dupa ce a aflat ca presa i-a asezat pe umeri o responsabilitate atat de mare, fostul director de spital nu a mai dat nici un semn de viata.

La intalnirea cu platformistii salajeni nu am fost deloc surprinsi sa constatam ca majoritatea celor ce vor sa construiasca PLD Salaj, cu cateva exceptii, fac parte din grupul celor faultati pana in prezent de fosta si actuala conducere a PNL. Din pacate, in PNL Salaj, Statutul este o chestiune orientativa, fiind aplicat in functie de cum le cade bine unora… Dupa cum stiti, conducerea PNL Salaj isi aduce aminte de membri de partid doar cand e nevoie de ei, mai precis in campaniile electorale, a spus Alin Prunean.

In cadrul intalnirii cu presa salajeana, Mihai Neag a mai facut cunoscut faptul ca, in ultima perioada, grupul de initiativa al PLD Salaj a avut o activitate destul de intensa, concentrata indeosebi pe strangerea de adeziuni pentru inscrierea partidului la Tribunalul Bucuresti. Prin aceasta actiune, PLD Salaj a cules din teritoriu circa 1.200 de semnaturi, dar si 450 de membri de partid.

Leave a Comment