Până în prezent, sumele plătite erau trecute automat în contul penalităţilor şi abia când acestea erau achitate scădea şi principalul.
Contribuabilii sălăjeni cu restanţe către bugetul de stat pot opta pentru modul cum să-şi stingă datoriile către Fisc. Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Sălaj reaminteşte că, începând cu 1 noiembrie, prin excepţie de la regulă, în cazul obligaţiilor fiscale de plată, precum şi a amenzilor de orice fel, contribuabilul poate opta prin a stinge prima dată datoriile către stat sau penalităţile rezultate din neachitarea debitelor. Cu alte cuvinte, contribuabilii, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, vor avea posibilitatea să plătească cu prioritate obligaţia fiscală sau amenda pe care doresc să o stingă mai întâi. De menţionat că obligaţiile fiscale faţă de bugetul consolidat al statului se referă la impozitele, taxele şi contribuţiile sociale neachitate. Condiţia este ca, în mod expres, pe Ordinul de Plată să fie menţionată tipul de datorie pe care contribuabilul o achită mai întâi.
Totodată, agenţii economici care figurează cu datorii în baza de date a Finanţelor, pot afla cu exactitate care sunt datoriile fiscale neachitate. Astfel, contribuabilii trebuie să solicite de la organele fiscale Fişa plătitorului, document care reprezintă «oglinda» tuturor obligaţiilor fiscale achitate şi rămase de achitat.
Noua reglementare a fost stabilită prin Ordonanţa Guvernului 16/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.