“Pe termen mediu, grâul şi porumbul rămân pe un palier înalt de preţ pe bursele internaţionale, manifestând o volatilitate destul de ridicată; tendinţa de creştere a preţurilor ar putea fi limitată de incapacitatea <
Seceta a lovit în această vară multe regiuni ale lumii: SUA, cel mai mare exportator de cereale din lume, a cunoscut cea mai gravă secetă din ultimii 50 de ani, reflectată în scăderea producţiei de porumb, grâu, soia etc. Producţia de porumb scade, în acest an, şi în UE; Australia, Rusia, Canada şi Uniunea Europeana înregistrează scăderi masive şi la producţia de grâu, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Recent, Departamentul American al Agriculturii (USDA) a revizuit în scădere estimările privind recolta şi rezervele globale de porumb şi de grâu din acest an.
“Piaţa materiilor prime alimentare are, ca orice piaţă, inclusiv o componentă speculativă; spre deosebire de alte sectoare însă, principiul <
Potrivit unui studiu al Băncii Mondiale şi al Băncii japoneze Nomura, România se află pe locul 12, la nivel mondial, la importul de produse agroalimentare. În luna septembrie, preţurile mărfurilor alimentare au crescut în România cu 2,3%, cu efecte inflaţioniste şi în cascadă în consecinţă. “Pentru ţările importatoare de diferite materii prime alimentare, lucrurile sunt mai grave inclusiv din cauza costurilor de transport crescute, preţul petrolului rămânând destul de aproape de maximul ultimelor luni; cel mai probabil, creşterile de preţuri vor continua să se resimtă în România”, a arătat Victor Safta.
© Casa de brokeraj Noble Securities