Sportivii de la CSM Zalău și sportivele de la SCM Zalău au participat, în perioada 4 – 6 aprilie, la turneul internațional de tenis de masă Trophy Championship Dumbrăvița. Peste 200 de sportivi, din șase țări, s-au întrecut la mesele de joc în competiția la care cluburile din Zalău au participat cu nouă sportivi: Farcaș Sonia, Labo Antonia, Mateuț Carla, Taloș Antonio, Bălănean David, Bălănean Daniel, Soran Gabriel, Mateuț David și Pop Tudor. Prima medalie a fost obținută în proba echipelor la categoria de vârstă U15. A urmat un loc III pentru care Bălănean David și Taloș Antonio au luptat cu multă determinare. Aproape de medalii au fost și băieții la U9, prin Mateuț David și Pop Tudor, respectiv fetele la U11, prin Farcaș Sonia și Labo Antonia, însă ambele echipe au pierdut în sferturile de finală. Cea de-a doua medalie de bronz a delegației din Zalău a fost obținută în proba de simplu U15 de către Taloș Antonio. Aproape de medalii au fost și sfertfinaliștii Bălănean David U15 și Farcaș Sonia U11. La U9 David Mateuț și la U11 Bălănean Daniel s-au oprit în optimile de finală.
„Venim după o perioadă de pregătire intensă la care sportivii noștri au răspuns foarte bine. Pentru mine, cea mai mare bucurie este să văd cum copiii cresc- nu doar ca sportivi, ci și ca oameni. Cei mari au arătat maturitate, stăpânire de sine și o reală înțelegere a competiției. Cei mici au fost extraordinari prin curajul lor, chiar dacă se simte că mai au de acumulat experiență. Dar tocmai asta e frumusețea acestui drum: fiecare pas, fiecare competiție îi face mai puternici. Iar noi, ca antrenori, suntem aici să le fim alături în fiecare etapă”, ne-a declarat Alexandru Labo, unul dintre antrenorii echipei CSM Zalău.
M. S.