Marcel Lucaciu – noul purtător de cuvânt la ISJ Sălaj

Abia instalat în funcţia de preşedinte al Cenaclului Silvania, Marcel Lucaciu deţine, începând de ieri şi funcţia de purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Anunţul a fost făcut marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, de către inspectorul şcolar general, Gheorghe Bancea.
Marcel Lucaciu, în vârstă de 46 de ani, este inspector şcolar de specialitate – limba şi literatura română începând din februarie 2006. Din aceeaşi dată, Lucaciu a obţinut funcţia de profesor titular de limba română în cadrul Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” Zalău. Ultima funcţie atribuită lui Marce Lucaciu este cea de preşedinte al Cenaclului “Silvania”, acesta fiind ales, în unanimitate, săptămâna trecută joi, în cadrul primei şedinţe a grupului de literaţi sălăjeni.organizată după trecerea în nefiinţă a profedorului Iuliu Suciu, cel care, vreme de aproape 30 de ani, a asigurat conducerea Cenaclului.

7 Thoughts to “Marcel Lucaciu – noul purtător de cuvânt la ISJ Sălaj”

  1. Anonim

    apoi, nu stiu cum sa va spun, dar intelectualii (aia seriosi), o duc mai bine de cand sunt la conducere asa zisii de stanga de cat o duceau pe vremea celor asa-zisi de Dreapta… A-nnebunit lupul!

  2. SMECHERU"

    Creste vila cu viteza cu toate ca lefurile fura taiate,ori e deja gata!Si fu inspector agreat.si orele particulere ale domniei sale si ale soatei se reunira si construira(ca tocana particulera din schitele si momentele lui bacalbasa).

  3. Gostea

    s-amburghezit poetul. In noua vila va creia numai capodopere .Le-or invata copii nostri la scoala.

  4. Anonim

    rautaciosilor…e un om deosebit!!!!

  5. AM AUZIT CA E MARE BISNITAR,VORBESC CADRELE CA PRETINDE MITA

  6. Liana

    Am auzit….., se spune,…….., unii vorbesc,….. judecati in necunostinta de cauza!
    Domnul inspector Lucaciu este un om ce merita sa fie in fruntea dascalilor de limba romana din Salaj.
    Un dascal de limba romana! (din Maramures)

Leave a Comment