Tânăr fără permis, depistat la volanul unui tractor neînmatriculat

Un tânăr de 20 de ani a fost depistat în trafic de polițiștii din Ileanda, în timp ce se afla la volanul unui tractor în localitatea Gâlgău. Acesta a fost oprit de oamenii legii în după-amiaza zilei de vineri, 4 aprilie.

În urma verificărilor efectuate, a fost constatat că acesta nu deține permis de conducere. Nu doar că nu avea dreptul de a conduce tractorul respectiv, ci tânărul nu poseda permis de conduere pentru nicio categorie de autovehicule. Întreaga situație a fost dublată de faptul că vehiculul condus de acesta nu era înmatriculat.

Astfel, pentru riscul asumat, tânărul s-a ales cu dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat, dar și pentru conducerea unui vehicul fără permis auto.

 

 

Leave a Comment