Perioada de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale din luna mai s-a încheiat pe 15 martie, ora 24:00, iar Biroul Electoral Central (BEC) a primit 21 de candidaturi pentru validare, informează Agerpres, care transmite următoarele.
Până în prezent, au fost înregistrate următoarele opt candidaturi:
– Nicuşor Dan (independent)
– Crin Antonescu (Alianţa România Înainte)
– Victor Ponta (independent)
– Elena Lasconi (USR)
– George Simion (AUR)
– Lavinia Şandru (PUSL)
– Cristian Terheş (Partidul Naţional Conservator Român)
– John-Ion Banu-Muscel (independent)
De asemenea, BEC a respins opt candidaturi depuse de Diana Şoşoacă (SOS România) şi de următorii independenţi: Călin Georgescu, Petru Mîndru (de două ori), Maria Marcu (de trei ori), Ion Popa, Paul Ispas, Matei Vanea, Constantin Vieriu, potrivit sursei citate.
Mai există cinci candidaturi depuse sâmbătă care urmează să fie examinate de BEC:
– Anamaria Gavrilă (POT)
– Daniel Funeriu (independent)
– Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale)
– Remus Pricopie (independent)
– Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
Conform calendarului electoral, candidaturile trebuie înregistrate sau respinse până pe 17 martie. Începând cu 18 martie, se pot depune contestaţii la CCR, care le va soluţiona pe 19 martie. Hotărârile vor fi comunicate imediat BEC şi publicate în Monitorul Oficial. Până pe 19 martie, candidaţii pot renunţa la candidatură, iar pe 20 martie, candidaturile vor deveni definitive.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
Cum se vede, e inflație de „prezidențiabili”, din care mulți nime-n drum! Întrebarea care se pune e cum au strîns alde ăștia 200.000 de semnături în două-trei zile? Eu cred că se vînd „LISTE SEMNĂTURI PREȘEDINTE” pe internet.
Oare ce deosebire e între „democrația ” la români care anulează votul când nu I convine rezultatul și o dictatură?
A fost greșit că i s-a permis să candideze, cu atîtea încălcări ale legilor! Bine că, în sfârșit, l-au dat afară pe acel Greblă favorizant al infractorului.