Preasfinția Sa Virgil Bercea a oficiat, duminică, 9 martie, Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Zalău, unde a fost sfințită și întreaga pictură interioară a lăcașului de cult.
La eveniment au fost prezenți preotul vicar Mihai Vătămănelu, preotul vicar Mihai Tegzeș, preotul protopop Valer Părău, invitatul Don Renzo Bonetti, alături de alți confrați preoți din Eparhia de Oradea, în mijlocul lor aflându-se preotul paroh Daniel Bertean. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Francisc Hubic”, dirijat de maestrul dr. Radu Mureșan. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Virgil Bercea a mulțumit celor care au contribuit la realizarea frumoasei picturi din biserică: „Uitându-ne pe pereții interiori ai acestei biserici, observăm frumosul, îl vedem pe Domnul. Frumosul pe care-l vedem aici și acum este o frântură, o mică parte doar din frumosul care este esența bunului Dumnezeu. Dacă ne întoarcem la Sfânta Scriptură, psalmistul ne spune: «Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieții mele, ca să văd frumusețea Domnului și să cercetez locașul Lui.» (Psalmul 26, 7-8). În același timp, privind lucrurile create din jurul nostru, suntem tentați, spontan, să spunem: «Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale!» În Noul Testament, Natanael îl vede pe Isus Cristos, frumusețea totală a frumosului, care este esența și care înseamnă iubire și sacrificiu. Din iubire a pătimit până la moarte pentru mântuirea noastră, ca să ne poarte în Împărăția Cerurilor, unde este frumusețea nesfârșită.” Filosofii, teologii și oamenii de cultură, a continuat ierarhul, au dat diverse interpretări ale frumosului, în funcție de idealurile și concepțiile lor: „Din Antichitate, Evul Mediu, Renaștere, Baroc, mereu s-a încercat să se exprime frumosul. Omul are nevoie de frumos, fiindcă inima sa este creată de Domnul și este neliniștită până se va odihni în El. În acest arc de timp, în viață, nu putem trăi fără frumos. Acesta este cel care, practic, ne caracterizează și ne dă sens fiecăruia. Dacă ne oprim asupra icoanei, observăm că, încă de la început, creștinismul a încercat să-i reprezinte pe Isus, Maica Sfântă și pe toți sfinții. Astăzi este și Duminica Dreptei Credințe sau a Ortodoxiei, când s-a restaurat cultul icoanei. Icoana este o fereastră spre absolut, spre Dumnezeu.” La Sfânta Liturghie au fost prezente și autorități civile: deputatul Ionel Ciunt, președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, și subprefectul județului Sălaj, Florin Florian. Părintele paroh Daniel Bertean a mulțumit, la final, Preasfinției Sale, părinților vicari, părintelui protopop, confraților preoți, corului „Francisc Hubic” și tuturor credincioșilor pentru această minunată sărbătoare, potrivit lui Cristian Ciulea din cadrul Biroului de presă al Episcopiei.