Calendarul de înscrieri pentru clasa pregătitoare din anul școlar 2025-2026 a fost aprobat. Copiii care împlinesc șase ani până la data de 31 august 2025, inclusiv, vor fi înscriși în clasa pregătitoare. Mai mult, în cazul celor ce împlinesc vârsta de șase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025, pot fi înscriși în clasa pregătitoare dacă primesc o recomandare de la grădinița frecventată.
În cazul în care este imposibilă obținerea acesteia, înscrierea va fi realizată în urma unei evaluări efectuate de centrele de specialitate, dacă aceștia nu au frecventat grădinița ori s-au întors din străinătate. Evaluarea copiilor aflați în această situație specială va avea loc începând cu data de 10 martie și se va încheia în 27 martie 2025.
Eliberarea recomandărilor pentru înscrieri
În rândul copiilor care au luat parte la grădiniță, recomandarea va fi eliberată de unitatea de învățământ la care aceștia au fost înscriși. Modelul de cerere va fi făcut public în data de 7 martie și va fi accesibil pe canalul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, dar și la grădinițe. Pentru copiii care nu au frecventat grădinița ori au revenit în țară, evaluarea va fi realizată de Centrul Județean de Resursă și Asistență Educațională (CJRAE). Modelul de cerere va fi publicat tot la data de 7 martie 2025.
Potrivit Ministerului Educației, unităților de învățământ din întreaga țară le revine obligația de a furniza informații privind procedura de înscriere, indiferent de circumscripția în care sunt domiciliați părinții preșcolarilor.
Calendarul oficial pentru prima etapă
Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Educației, circumscripțiile și numărul de clase pregătitoare vot fi afișate la data de 6 martie 2025. Acestea se vor regăsi la sediul școlii, dar și pe site-ul inspectoratelor școlare județene. În perioada 31 martie-6 mai 2025 este prevăzută etapa completării cererilor-tip de înscriere de către părinți ori reprezentanți legali. Acestea vor putea fi realizate atât online, cât și la școala la care este solicitată înscrierea copiilor. Tot în această perioadă va avea loc depunerea și transmiterea cererilor la școala unde a fost solicitată înscrierea, iar ulterior va avea loc validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică.
În perioada 6-9 mai este prevăzută procesarea cererilor de înscriere și repartizare a copiilor la școala de circumscripție. Din 12 și până în 19 mai, cererile prin care este solicitată înscrierea la o altă școala decât cea de circumscripție vor fi procesate. În 20 mai va avea loc repartizarea la școlile de circumscripție în urma acestor cereri, din lipsa de locuri într-o ală unitate. În urma primei etape de înscriere, numărul de locuri rămase libere în urma acesteia vor fi afișate în școli și pe site-ul inspectoratelor școlare.
A doua etapă de înscrieri la clasa pregătitoare
La data de 22 mai 2025 vor fi comunicate procedurile specifice elaborate de inspectoratele școlare privind repartizarea copiilor pe locurile disponibile. Din 23 și până în 29 mai, părinții vor putea depune cererile de înscriere la școala aflată pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate. Acestea vor fi validate în perioada 30 mai-4 iunie, și vor fi procesate până în 11 iunie 2025. Listele copiilor înscriși la clasa pregătitoare vor fi afișate în fiecare școală la data de 12 iunie.
În toamnă, în 1 și 2 septembrie, vor fi soluționate cererile părinților ai căror copii nu au fost încă înscriși în ciclul primar, iar la data de 3 septembrie vor fi afișate în cadrul fiecărei școli listele cu elevii distribuiți în fiecare clasă pregătitoare.