Nimic

În mijlocul săptămânii mi-am închis telefonul mobil. La naiba cu el, cu agitația și cu zecile de apeluri primite într-o singură zi. Mi-am dat seama că există viață în afara internetului, telefonului, rețelelor de socializare, interviurilor, reportajelor, agitației, prafului de pe străzi, goanei după bani, case și după multe altele. Mi-am luat fiica de mână și am început să curățăm grădina de resturile rezultate în urma toaletării pomilor de către Ciprian, un fost coleg, un tip fain care mă ajută an de an. A fost o zi cu soare, mi-am băgat picioarele în ea de agitație și mi-am dat seama că viața nu trebuie pierdută încercând să-i mulțumești pe toți cei din jurul tău. Este o încercare sortită eșecului. Trump, Ucraina, Rusia, Georgescu, Ciolacu, război, bani, iar bani, pensii, sunt cuvintele pe care le aud zilnic de zeci de ori. Încrâncenarea e la ordinea zilei și mi-am dat seama că trebuie să ne acordăm timp și pentru noi, pentru suflet, familie, copii. Celelalte lucruri sunt importante, dar nu esențiale. Uneori este bine să spui Nu în viață. Pur și simplu. Da, s-ar putea să te trezești că din cel bun ajungi unul chiar foarte rău. Șapte ani am prezentat gratuit un eveniment public, iar pentru al optulea am cerut bani. Toți de acolo mi-au sărit în cap, m-au făcut lacom și nesimțit chiar dacă ei, ani și ani și-au umplut buzunarele din acel eveniment. Am spus pas de această dată. Nu mi-a venit să cred câtă răutate poate fi în oameni atunci când le vezi adevărata față, când îi descoperi cu adevărat. Uneori nu mai vreau să scriu despre nimeni și nimic, n-are rost. Cine mai citește? Mai contează? Lumea clocotește, politica fierbe, de biserică nu mai vorbesc (da, pe unii din biserică sunt foarte supărat, au reușit să mă îndepărteze rău de religie, dar nu și de Dumnezeu). O jumătate de zi mi-am petrecut-o în curte, alături de una dintre comorile mele. Mi-a spus că sunt supererou. Am uitat de toți și de toate, m-a făcut din nou cel mai bogat om din lume.