Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj a acordat o atenție sporită combaterii criminalității la nivelul întregului județ. Mai mult, o serie de obiective pentru acest an sunt stabilite în atenția polițiștilor sălăjeni.
Pe parcursul anului trecut, au fost sesizate aproape cinci mii de fapte penale. Ponderea acestora este reprezentată de infracțiunile de natură juridică, reprezentând peste 58% din total. Soluționate au fost în total 2.860 de dosare penale, fiind cercetate 2.354 de persoane fizice și juridice.
Cât despre infracțiunile contra patrimoniului, au fost înregistrate 1.600 de astfel de acțiuni. În ceea ce privește regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, au fost efectuate 633 de controale și 19 percheziții domiciliare. În total, 86 de infracțiuni au fost constatate la regimul armelor, materiilor explozive și al substanțelor periculoase. Numărul acestora a crescut cu 13 din față de anul 2023.
Au fost confiscate 43 de arme, dintre care 28 deținute ilegal, peste 5.200 de bucăți de muniție, peste 100 de kilograme de carne de vânat, 166 de kg de articole pirotehnice și peste 93 de mii de kg de substanțe periculoase.
Scădere a numărului de infracțiuni economico-financiare
Anul trecut, au fost sesizate 144 de infracțiuni, în scădere față de 2023. Astfel, polițiștii au soluționat 159 de dosare penale, dispuse măsuri preventive față de cinci persoane și au fost recuperate prejudicii în valoare de aproape 2,7 milioane de lei.
O atenție deosebită a fost acordată și protejării patrimoniului forestier din Sălaj. Peste 260 de infracțiuni au fost sesizate, iar 222 de dosare penale au fost soluționate. O cantitate de 1.990,30 de metri cubi de lemn au fost confiscați, în valoare totală de aproape 500 de mii de lei. Peste 1.700 de acțiuni și controale au avut loc în 2024, iar 300 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate, în valoare de 1.084.270 de lei. Zece mijloace de transport au fost indisponibilizate, în valoare de 300 de mii de euro.
Acțiuni privind criminalitatea transfrontalieră
În cursul anului trecut au fost efectuate activități în cadrul a cinci cereri de asistență polițienească internațională. Astfel, au fost realizate schimburi de date și informații cu autorități din străinătate.
Anul trecut a fost indisponibilizat un autoturism semnalat ca fiind sustras din altă țară, în valoare de 40 de mii de euro. Tot anul trecut, au fost implementate 119 măsuri preventive. Dintre acestea, 95 au vizat măsura controlului judiciar, iar 24 arestul la domiciliu. Au fost întocmite și dosare penale în șase cazuri pentru infracțiunea de evadare, prin încălcarea măsurii de arest la domiciliu.
Mii de dosare penale soluționate
Anul trecut au fost soluționate aproape 4.700 de dosare penale, în care au fost cercetate aproximativ 1.400 de persoane. Mai mult, au fost dispuse măsuri preventive față de 145 dintre persoanele cercetate.
Reconstituiri, percheziții, experimente judiciare
Serviciul Criminalistic își aduce constant contribuția la identificarea autorilor de infracţiuni prin utilizarea tehnicii și mijloacelor criminalistice. Se evidenţiază dezvoltarea în plan calitativ a modului de abordare a activităţii de cercetare a locului faptei, a expertizelor sau constatărilor criminalistice, implementarea și verificarea în bazele de date criminalistice, atât prin căutarea şi ridicarea tuturor categoriilor de urme, cât și prin identificarea autorilor în bazele de date și prin expertize.
A fost efectuată cercetarea la fața locului la 1.146 de evenimente, 428 de reconstituiri, percheziţii, recunoașteri din grup, experimente judiciare, acțiuni și razii, context în care au fost ridicate 3.582 de urme papilare, biologice, materiale şi traseologice.
Acțiuni cu sprijin al luptătorilor S.A.S.
Cele mai importante acțiuni ale polițiștilor sălăjeni au fost derulate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, aceștia fiind prezenți la peste 270 de misiuni specifice și peste 300 de patrulări.
Cât despre activitatea Serviciului de Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, în cursul anului 2024, au fost eliberate 18.567 de certificate de cazier judiciar. A fost pus accent și pe activitatea de prevenire a unor încalcări privind problematica protecției animalelor. Astfel, la nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost organizate acțiuni și controale în întreg județul. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au aplicat 604 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 535.870 de lei și au fost constatate 27 de infracțiuni.
Prgătirea profesională a polițiștilor sălăjeni
În ce privește Biroul Pregătire Profesională, activitatea acestei structuri este axată pe planificarea, organizarea, coordonarea, îndrumarea și controlarea activității de pregătire profesională de specialitate a polițiștilor din județul Sălaj. Aceasta vizează formarea profesională prin pregătirea şi evaluarea poliţiştilor în domeniul tacticii, în domeniul pregătirii fizice şi autoapărării, în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare. Astfel, anul trecut, polițiștii Biroului Pregătire Profesională au organizat pregătirea fizică a polițiștilor sălăjeni, au organizat şi desfăşurat ședințe de tragere cu armamentul din dotare, Mai mult, au fost efectuate ședințe pregătitoare și de mânuire a armamentului.
Activităţile de instruire privind aceste tactici au fost organizate la nivelul inspectoratului și au fost susţinute de instructori din cadrul Biroului Pregătire Profesională.
Obiective și priorități
Pentru anul 2025, creșterea siguranței cetățeanului este obiectivul principal al polițiștilor din județul Sălaj. Printre cele mai importante obiective pentru acest an se numără consolidarea politicilor în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor privind: violența domestică, delicvența juvenilă, siguranța școlară, mediul online, domeniul silvic, mediul, precum și a infracțiunilor cu grad ridicat de impact emoțional și psihologic în rândul societății.
Printre planurile propuse de IPJ Sălaj se numără și îmbunatățirea nivelului de pregătire profesională a polițiștilor, cu accent pe pregătirea practică și tactică, precum și consolidarea eticii profesionale a personalului. Totodată, este intenționată creșterea gradului de siguranță în domeniul rutier. Asigurarea de standarde ridicate în serviciul de ordine și siguranță publică, prin creșterea mobilității structurilor, în vederea asigurării unei reacții rapide și eficiente este un alt obiectiv propus.
De asemenea, polițiștii sălăjeni își propun consolidarea acțiunii integrate cu toate structurile competente în combaterea criminalității fiscale și asigurarea unui grad ridicat de recuperare a prejudiciilor în cazul infracțiunilor fiscale sau economico-financiare.
Printre altele se regăsesc intensificarea activităților pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri și intensificarea activităților pentru localizarea persoanelor urmărite, dar și a activităților specifice în cazul disparițiilor de persoane. Polițiștii îți doresc dezvoltarea unor mecanisme eficiente de identificare a fenomenelor de corupție și participare activă la combaterea acestora.
De asemenea, printre obiectivele pentru anul 2025 se numără intensificarea parteneriatului cu autoritățile locale, în vederea creșterii siguranței cetățeanului, creșterea implementărilor în bazele de date ale Poliției Române, în vederea simplificării activității polițistului, precum și accesarea fondurilor nerambursabile pentru întărirea capacității operaționale a instituției. Se intenționează consolidarea capacităților de monitorizare și anticipare a riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice, respectiv de contracarare a formelor grave de criminalitate.