Un eveniment cultural de excepție, dedicat memoriei lui Iuliu Maniu, va avea loc duminică, 9 februarie. Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Parohia Greco-Catolică Bădăcin și Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău, în colaborare cu Fundația „Corneliu Coposu” și Imbold Media invită toate persoanele interesate să ia parte la această ocazie de a marca un moment important în recuperarea istoriei. Mai mult, vor fi aduse în atenție personalități care au contribuit semnificativ la destinul României.
Lansare de carte și premieră de film
Manifestarea va curpinde atât lansarea unei cărți inedite de memorii – Virgil Solomon, „Trecutul ne-ajunge din urmă. Memoriile unui martor privilegiat al istoriei, 1921–1947”, cât și premiera unui film documentar despre viața și lupta marelui om de stat: „Iuliu Maniu: Părintele Marii Uniri și lupta pentru Libertate”.
Volumul aduce în prim-plan viața lui Virgil Solomon (1894–1972), medic, delegat la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1918, deputat, ministru și colaborator apropiat al lui Iuliu Maniu. Arestat fără proces după instaurarea regimului comunist, a petrecut 17 ani într-un lung calvar carceral, fiind deținut la Jilava, Pitești, Aiud, Ocnele Mari și Sighet, urmat de deportare într-un domiciliu obligatoriu în Bărăgan.
Realizat de Imbold Media, documentarul propune o abordare cinematografică modernă, combinând interviuri cu specialiști, imagini de arhivă și filmări în locații reprezentative pentru viața lui Iuliu Maniu. Sunt prezentate locuri emblematice, precum Casa Memorială din Bădăcin și fosta închisoare din Sighet, unde acesta și-a sfârșit zilele.
Programul manifestării
Această zi dedicată comemorării lui Iuliu Maniu va începe de la ora 10, cu Sfânta Liturghie Arhierească. Celebarea va fi oficiată de S. Virgil la Biserica Greco-Catolică „Întâmpinarea Domnului” Bădăcin, urmată de Parastas. Începând cu ora 13, evenimentul va continua cu lansarea volumului și premiera documentarului la Casa Memorială „Iuliu Maniu” din Bădăcin. Vor onora cu prezența o serie de invitați speciali:
- Michael Virgil Solomon, scriitor, nepot al lui Virgil Solomon, autor de literatură istorică și de ficțiune.
- Dr. Claudiu Secașiu, cercetător C.N.S.A.S., specialist în represiunea elitei politice din perioada comunistă.
- Ion-Andrei Gherasim, președinte executiv al Fundației „Corneliu Coposu”, nepot al fruntașului țărănist Ilie Lazăr.
- Dr. Vlad Ovidiu Cioacă, sociolog, reprezentant Imbold Media, deține o vastă experiență în cercetarea sociologică, fiind autor și coautor a peste 20 de cărți și articole de specialitate.
- Dr. Marin Pop, cercetător la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, autor a numeroase lucrări științifice.
Nu ne interesează niciun Virgil aici e vorba de Iuliu Maniu.
Sfinxul din Bădăcin a murit în demnitate la o vârstă venerabila în închisoarea de la Sighet construită de Maria Tereza. A fost aruncat în închisoare de judecătorii regelui, la închisoare pe viață.
Repet, nu comemorăm niciun Virgil. Fără strâmbe !