Prin intermediul Asociației Crescătorilor de Ovine „OVIS” Sălaj, asociație coordonată de președintele Nicolae Țap, am avut posibilitatea de a cunoaște oameni pentru care Sălajul nu înseamnă doar acasă, ci și locul unde au reușit, unde muncesc zi de zi, un colț de pământ la care n-ar renunța pentru toți banii din lume. Bunul meu prieten, inginerul Ioan Cherecheș, mi-a demonstrat că Sălajul mai are încă oameni tineri, harnici, pricepuți, gata să reușească acolo de unde alții au fugit și nu s-au uitat în urmă. Vineri dimineața am pornit spre Gâlgău Almașului. Am traversat satul și ne-am oprit între dealuri, într-un loc de poveste, acolo unde liniștea este perturbată doar de lătratul câinelui, de vânt și de mioarele de pe creasta dealului. Am fost primiți de Cornelia Mureșan. Cu doi-trei ani în urmă am vorbit la telefon. Acum 12 ani a renunțat la munca în străinătate și s-a întors acasă împreună cu soțul și fiica sa. Peste hotare au muncit tot în agricultură, la sparanghel. Au învățat, au căpătat experiență și au decis că este momentul să pună această experiență în practică, dar nu oriunde, ci acasă. S-au apucat de treabă, dar a fost greu, foarte greu. Nimeni nu credea în această poveste, iar de sparanghel, cei mai mulți localnici nici nu auziseră. Cum să vinzi ceva despre care sălăjenii nu știau nimic? Nu exista o cultură a consumului de sparanghel. În primă fază, Cornelia și Dorin Mureșan au plantat sparanghel pe o suprafață de aproximativ o jumătate de hectar. Sparanghelului i se mai spune și leguma regală datorită proprietăților sale.
Pierderi și speranțe
„Câțiva ani am aruncat recolta, pentru că nu știa aproape nimeni despre sparanghel, nu voiau să consume, nu aveam cui să vindem. Lucrurile s-au schimbat când am intrat pe piața din București, la Brașov, în Cluj-Napoca. A fost extraordinar de greu. Munceam zilnic și aruncam ce obțineam, pentru că în Sălaj nu era cerere, nu știau oamenii despre această legumă. Încet-încet, situația s-a schimbat, cu greu am pătruns pe piață, ne-am consolidat clientela și acum lucrurile merg. În anul 2024 am mai plantat un hectar cu sparanghel. Aici suntem lângă cultura nouă. În primii trei ani nu vom recolta nimic. E greu, se muncește manual, dar ne place. Noi asta am știut să facem”, mi-a spus Cornelia. Între timp, în depărtare a început să se audă un tractor. A venit și Dorin, soțul sălăjencei, un om fain, harnic, implicat. Cei doi sunt ajutați de Andreea, fiica lor, o tânără în vârstă de 17 ani.
O lume de vis în care se muncește din greu
Am lăsat cultura de sparanghel și ne-am apropiat de adăpostul animalelor. Mi-a atras atenția curățenia din fermă. Toate erau așezate și se încadrau perfect în peisajul de poveste. Ferma este poziționată între dealuri. Aici cred că este frumos atât vara, dar și iarna. Intrăm în adăpost. Sunt sute de oi. E plin de miei care sar ici-colo, jocul lor te duce cu gândul la copilărie. Sunt frumoși, unii au pete negre, alții de abia ce au venit pe lume și sunt linși de mamele grijulii. Sunt multe, foarte multe animale frumoase și bine îngrijite. În adăpost sunt ferite de frig, de ploaie și ninsoare. Inginerul Ioan Cherecheș, omul care mi-a prezentat atâția și atâția fermieri harnici din Sălaj, mi-a arătat locurile special amenajate pentru oile cu mieluții ce tocmai au fost fătați. E un fel de țarc unde oaia-mamă și mielul rămân câteva zile până când puiul prinde putere. S-a apropiat și Andreea. Ține în brațe un miel, își privește animalele cu bucurie, pare fericită. „Opt ani am muncit în Germania, dar am decis să venim acasă și bine am făcut. Și aici este de muncă, și acasă se poate lucra. Facem ceea ce știm mai bine. Cultivăm sparanghel și creștem aceste animale frumoase. E greu, dar e și frumos. Animalele nu au sărbătoare. Ele trebuie hrănite inclusiv în ziua de Crăciun, de Anul Nou, iar cei care se apucă de zootehnie trebuie să înțeleagă asta.
Animale valoroase
Ioan Cherecheș mi-a explicat că soții Mureșan dețin un efectiv valoros de animale, o calitate obținută în timp. „A fost nevoie de multă muncă și de câțiva ani până când ferma să dețină un asemenea efectiv de oi. A fost o selecție adecvată, una potrivită pentru condițiile din județul nostru, iar asta înseamnă animale sănătoase și frumoase.
Cele mai multe sunt oi breze, sunt bine îngrijite, observați boxele individuale pentru oile-mamă, școala mieilor, poziționarea adăpostului și condițiile asigurate, toate acestea ducând la performanțe deosebite”, a precizat Ioan Cherecheș. Fiica soților Mureșan, Andreea, se implică și ea în munca de la fermă. Este mult de lucru.
Trebuie strâns fânul, animalele au nevoie zilnic de hrană, de apă, vara este timpul fânului, cultura sparanghelului are nevoie de o atenție deosebită, iar familia se pregătește să intre și în turism cu o pensiune, una care îi va oferi turistului liniște și bucuria de a mânca simplu și bine. Am întrebat familia Mureșan dacă regretă venirea acasă. Răspunsul primit a fost unul ferm. Nu, nici vorbă. Este mult de muncă, dar această muncă îți aduce și satisfacții. Trebuie doar să ieși din zona de confort și să te apuci de treabă, să ai curaj, să nu stai doar să te uiți cum face altul și să te plângi că tu nu ai. Mult succes, oameni buni!
[…] […]