Guvernul a adoptat o ordonanţă în domeniul transportului rutier, prin care a introdus sancţiuni suplimentare pentru asigurarea concurenţei loiale şi măsuri clare în cazul refuzului de control din partea şoferilor profesionişti, transmite Agerpres.
Actul normativ, care transpune o directivă europeană, introduce măsuri pentru eficientizarea controalelor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru transportatori şi creşterea siguranţei rutiere.
„Una dintre cele mai importante schimbări vizează Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007, care reglementează aplicarea legislaţiei sociale în transportul rutier. Pe lângă transpunerea Directivei (UE) 2024/846, ordonanţa introduce sancţiuni suplimentare pentru asigurarea concurenţei loiale şi stabilirea unor măsuri clare în cazul refuzului de control din partea şoferilor profesionişti. De asemenea, se reglementează posibilitatea imobilizării vehiculelor atunci când există suspiciuni legate de funcţionarea tahografului sau a limitatorului de viteză”, potrivit unui document al Executivului.
Ordonanţa aduce clarificări importante privind organizarea inspecţiilor de siguranţă rutieră, contribuind astfel la îmbunătăţirea eficienţei controalelor şi asigurarea unei concurenţe loiale în domeniu.
„Printre schimbările esenţiale se numără interdicţia ca auditorii din cadrul Autorităţii Rutiere Române (ARR) să participe la procedurile de desemnare a auditorilor, precum şi posibilitatea ARR de a desemna auditori prin derogare în cazul lipsei acestora. În plus, Poliţia Română va avea obligaţia de a transmite anual către ARR situaţia accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice. O altă modificare importantă vizează finanţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR). Acesta va primi 5% din tarifele percepute de Registrul Auto Român pentru servicii precum omologarea vehiculelor sau eliberarea cărţilor de identitate auto”, a precizat Guvernul.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi ziarul Bursa. www.bursa.ro
[…] suplimentare pentru asigurarea concurenţei loiale şi stabilirea… Articolul Guvernul introduce sancţiuni suplimentare în transportul rutier apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]