Sorin Abraham, fost jucător la Elcond Zalău, a murit. Potrivit unor surse judiciare oficiale, Sorin ar fi fost găsit decedat într-o locuință din Zalău. „În data de 21 ianuarie, în jurul orei 11:40, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Zalău au fost anunțați că un bărbat a fost găsit decedat în locuința sa din oraș. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, dar și specialiștii criminaliști, stabilindu-se că este un bărbat de 50 de ani, din municipiul Zalău. Din verificările preliminare, nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj, în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, ne-a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Sălaj. După retragerea din activitatea sportivă, zălăuanul a devenit arbitru de volei, iar ultimii ani a muncit în transporturi. Dumnezeu să-l odihnească.
[…] Din verificările preliminare, nu există suspiciuni cu privire… Articolul Tragedie în voleiul sălăjean. A murit Sorin Abraham, fost jucător la Elcond Zalău apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]