Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în mijlocul credincioșilor din Șimleu

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Andrei, și locțiitor de episcop al Sălajului, s-a aflat duminică, 20 ianuarie, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Mitropolitul a rostit un cuvânt de învățătură despre recunoștință, iar la finalul slujbei, preotul paroh Vasile Boșca a mulțumit Părintelui Andrei pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură. Prezent la eveniment, Mihai-Cristian Lazăr, primarul orașului Șimleu Silvaniei, i-a oferit Mitropolitului o plachetă de onoare, ca simbol al slujirii primului mitropolit ortodox în urbea de la poalele Măgurii, și un tablou cu biserica parohiei, realizat de copiii din cadrul Clubului de pictură „Silvan-Art”, sub îndrumarea domnului profesor Dumitru Costalaș, club care este sprijinit, îndeaproape, de Primăria orașului Șimleu Silvaniei. Sub coordonarea preotului paroh Vasile Boșca, Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” desfășoară o bogată activitate social-filantropică, majoritatea acestor activități desfășurându-se în Complexul social al parohiei. În anul 2015, în imediata vecinătate a lăcașului de cult a fost inaugurat noul Centru Social Multifuncțional „Filantropia”, construit prin accesarea fondurilor europene, centru care a fost proiectat să asigure asistență unui număr de aproximativ 70 de persoane, copii și tineri, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Astfel, se încearcă crearea unui mediu adecvat pentru activități de învățare, consiliere educațională, recreere, socializare și odihnă, oferindu-se, totodată, sprijin în efectuarea temelor și asimilarea tehnicilor de învățare cognitivă, precum și servicii de evaluare și consiliere socială și psihologică pentru copil și familie. În vederea asigurării hranei pentru beneficiarii acestui Centru, cantina socială a parohiei, cu o capacitate de 100 de locuri, a fost modernizată prin aceeași linie de finanțare și dotată cu mobilier specific pentru activităţile de pregătire şi servire a mesei calde. În prezent, există 114 de asistați sociali care servesc masa în cadrul cantinei sociale.

One Thought to “Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în mijlocul credincioșilor din Șimleu”

  1. […] primarul orașului Șimleu Silvaniei, i-a oferit Mitropolitului o… Articolul Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în mijlocul credincioșilor din Șimleu apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment