Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău invită persoanele doritoare să ia parte la o incursiune în tradițiile de iarnă ale satului sălăjean. Cei ce vor participa vor avea parte de această experiență printr-o expoziție foto-documentară organizată în cadrul Târgului de Crăciun din Zalău.
Expoziția, intitulată „Pomii de Crăciun”, este deschisă publicului începând de joi, 12 decembrie. Aceasta va avea loc pe platoul central din Zalău, în cadrul Târgului de Crăciun și va aduce în atenție un obicei mai puțin cunoscut al confecționării pomilor de Crăciun, specific mediului rural sălăjean.
Aceste creații originale scot în evidență ingeniozitatea și măiestria locuitorilor din această zonă, spre deosebire de tradiționalul brad. Cei ce vor trece pragul acestei expoziții vor putea admira șase tipuri de pomi tradiționali, identificați în urma cercetărilor de pe teren. Aceștia sunt pomii de lampă, de scai, de fasole, de vâsc, din paie de secară, dar și cel de pânză de finet.
De asemenea, pentru persoanele care doresc să experimenteze magia acestor tradiții, muzeul organizează și un atelier interactiv de confecționat pomi tradiționali de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 14 decembrie, între orele 12-16, în cadrul Târgului de Crăciun. Persoanele care vor lua parte au ocazia de a învăța direct de la specialiști și să-și creeze propriul pom de Crăciun inspirat din obiceiurile străvechi.
Prin acest eveniment, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău își propune să păstreze și să promoveze valorile culturale locale, conectând generațiile moderne cu tradițiile autentice. Intrarea în cadrul expoziției este liberă, iar activitățile pregătite la atelier sunt deschise tuturor celor interesați.
[…] al confecționării pomilor de Crăciun, specific mediului rural… Articolul Expoziție dedicată pomilor tradiționali de Crăciun din Sălaj, organizată la Zalău apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]