Daniel Mureşan
Inițial m-am gândit că titlul de „tic-tac” ar fi nimerit pentru editorialul de luni. Dar lucrurile s-au precipitat, au luat o întorsătură neașteptată, așa că am să mă rezum la două aspecte.
1. Alegerile parlamentare din Sălaj. Începem cu UDMR, câștigătorii județului. La o prezență mai mare la vot, a avut un procentaj mai mare ca acum patru ani. Desigur, mobilizarea a fost de lăudat, dar maghiarii n-au avut alternativă la vot. Aceeași matusalemi, ce vor ieși cu picioarele înainte din parlament.
La PSD, situația e de speriat. Cei doi primari candidați, după ce și-au dezamăgit electoratul cu decizia lor, au luat voturi pe măsură. Ionel Ciunt a fost votat de 13759 de zălăuani la alegerile locale, și doar de 6792 de concitadini la alegerile parlamentare. La Senat, Dan Ghiurco a adunat 2878 de voturi de la jibouani la locale, și doar 1723 la parlamentare. Toate acestea în contextul unei prezențe masive la vot. Deci, dezastrul e și mai mare! Clar un vot de blam al electoratului la decizia celor doi de a renunța la fotoliile de la primării. Sau mai bine spus, au văduvit partidul de câteva mii bune de voturi. Oare ce or spune șefii de la București? Sau îi vor duce încă odată de nas?
Nici liberalii nu stau pe roze. Lucian Bode, ce a tremurat până în ultimul moment pentru fotoliul de parlamentar, a luat cu vreo o mie de voturi mai puțin față de acum patru ani, cu toate că a fost ministru și vicepreședintele Camerei Deputaților. Sunt efectele acuzațiilor de plagiat și a camarilei neobrăzate și sfidătoare.
USR-iștii au scăzut cu vreo treizeci de procente față de acum patru ani. Partid plin de scindări, la guvernare și mai ales în opoziție, reprezentanți bătăuși și inconsecvenți. Sălăjeanul taxează, nu stă pe gânduri.
Celelalte partide, adică cele suveraniste, au luat voturi bune ce reflectă nonperformanța partidelor tradiționale. Candidați slabi, dar votul a fost antisistem. AUR ne-a parașutat un candidat de la București, iar Partidul Oamenilor Tineri (sic!) ne-a fericit, la loteria redistribuirii (la fiecare patru ani presa și clasa politică este oripilată de această metodă, dar cei din urmă nu fac nimic în acest sens) cu două figuri dubioase (deocamdată atât, după documentare vin cu amănunte).
2. Anularea primului tur al alegerilor prezidențiale. Nu a ieșit cum prognozam, așa că le anulăm; le reluăm om vedea noi când, când or fi vremuri mai bune, de către un guvern care o fi, nu se știe care, cum și când. Inițial, s-a confirmat și validat rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale. Bașca o renumărare, că așa au vrut mușchii lor. Sau, mai pe scurt, aproape zece milioane de români au votat să se afle în treabă. Ingerințele externe au fost principalul motiv al anulării. Adică SRI, Poliția și Jandarmeria și-au dat de rând a treia zi după scripturi. Și-n al doisprezecelea ceas au decis că ceva nu e în ordine. Ce democrație, ce respectul față de cetățean, astea sunt povești. Lucrurile s-au complicat, sondajele arătau rău, un om din afara sistemului amenința. Serviciile au făcut-o de oaie și trebuia dres busuiocul. Sigur, acel om era jenant, plin de minciuni și închipuire; dar amenința. Iar românii se săturaseră de un sistem mafiot, o frăție a politicului cu autoritățile.
După 35 de ani, tot într-o lună decembrie, există un puternic curent anti-sistem, o revoltă legitimă față de o clasă politică jalnică. Bineînțeles, ajungerea în fruntea țării a unui om manevrat de la Moscova nu era de dorit, iar decizia Curții Constituționale e antidemocratică, dar poate necesară. Istoria ne-o va dovedi dacă e așa. Dar oare politicienii au învățat ceva? Vor cu adevărat să se reformeze? Căci la câteva zile după primul tur, Ciolacu nu își mai găsea demisia – la fel ca diploma de bacalaureat, clownul de Rareș Bogdan mai-mai că anunța că pensiile speciale sunt sistate, doar că noi nu vrem să vedem.
Sunt îngrozit de soluția democrației noastre originale. La fiecare patru ani, o nouă generație de alegători dependenți de rețelele sociale va îngroșa rândurile conspiraționiștilor. Iar la un moment dat își vor pune președinte. Asta mai ales fiindcă avem un proiect eșuat: România educată!
[…] cu picioarele înainte din parlament. La PSD, situația e de speriat.… Articolul Tik-tok vs. tic-tac apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]
Regimul trebuie să „reeduce ” 2 mil de români infectați cu virus rusesc . Greu, comuniștii au reeducat la Pitești vreo câteva sute !
Aproape de acord cu dvs Dar era necesara o anulare , rusii trebuie opriti.
Eu că au tot trenat,ca să vadă ce se întâmplă.Dupa renumărare,s-au resemnat dar au îmbrobodit-o pe Lasconi și treaba mergea bine.Ea ieșea presedinte,ei o tromboneau și ramâneau în continuare la butoane Mizau pe coaliția pesedeneleudmr + USR. Teoretic ieșea treaba.Insa sondajele de opinie îl dădeau câștigător tot pe C.G.Atunci s-a activat caracatița ! Nu se poate ca după ce au creat sistemul perfect de posedare a ciolanului cărnos,timp de zeci de ani,să vina cineva și să le ia furcuța și cuțitul !
Problema gravă e că nu putem avea încredere în ccr , o organizație retrogradă care se pretează la orice pt a-și menține salariile faraonice și pensiile speciale nerușinate și sfidătoare. Zilele trecute a devenit coada de topor a bidenului și au anulat alegerile, au anulat voturile a 9 mil de români. Ăștia sunt în stare să ne arunce în război !
Mult au violat rușii prin România ocupată. Iată unul rezultat.
Hai sa vedem Mu,scuze,Magazinule ,ancheta aia cu „dubioșii”de la POT.Asteptăm cu nerăbdare.Da’ iute,până nu devin parlamentari cu „scaun”. Că tare mă tem că după,ți s-or înmuia genunchii. Și-api n-a mai fi ‘mnica.Ca de nunta lui Bulă !
Bună scriere!