Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a virat suma de 154.4 milioane de euro în conturile fermierilor pentru intervențiile de mediu și climă din Planul Strategic 2023–2027.
Aceste fonduri nerambursabile au fost alocate de AFIR unui număr de peste 310 mii de fermieri, beneficiari unici ai intervențiilor de mediu și climă din Planul Strategic 2023–2027.
Din suma totală, 131.2 milioane de euro reprezintă contribuția Comisiei Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Mai mult, 23.2 milioane de euro sunt alocate de la Bugetul de Stat.
Plățile au fost efectuate în cadrul Campaniei de plăți în avans 2024, care a început după 16 octombrie 2024. Aceasta vizează intervențiile DR-01 cu privire la agro-mediu și climă pe pajiști permanente, DR-09, referitor la zone afectate de constrângeri naturale – zona montană, DR-10, cu privire la zone afectate de constrângeri naturale semnificative și DR-11 privind zonele afectate de constrângeri naturale specifice, din Planul Strategic 2023–2027.
În această campanie, AFIR a transferat 44.6 milioane de euro pentru intervenții de agro-mediu și climă pe pajiști permanente. De asemenea, alte 109.9 milioane de euro au fost alocate ca sume compensatorii pentru zonele afectate de constrângeri naturale – zona montană, zone semnificativ afectate și zone specifice.
Plățile au fost realizate de AFIR în urma centralizării primite de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură. Acesta indică beneficiarii propuși spre plată prin aceste intervenții privind mediul și clima. După validarea acestor documente și deschiderea fondurilor de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, AFIR a continuat procedura prin efectuarea plăților către fermieri.
Aceste fonduri sunt destinate implementării și susținerii intervențiilor de mediu și climă pentru care AFIR face plata în conturile fermierilor, conform Acordului de delegare pentru implementarea intervențiilor din cadrul Planul Strategic 2023 – 2027, finanțate din FEADR și de la Bugetul de Stat, gestionate prin Sistemul Integrat de Administrare și Control (IACS).
[…] sunt alocate de la Bugetul de Stat. Plățile au fost efectuate în… Articolul AFIR a virat 154,4 milioane de euro către fermieri pentru mediu și climă apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]