Premii pentru soliste ale Școlii Populare de Arte și Meserii

Noi premii au fost obținute pentru Școala Populară de Arte și Meserii, secție a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj. În cadrul Festivalului Național „Francisc Hubic” de la Oradea, două tinere din Sălaj au obținut premii remarcabile la secțiunea canto.

Sala de Conferințe a Muzeului Țării Crișurilor din Oradea a găzduit cea de-a treia ediție a Festivalului-Concurs Național de Muzică Clasică „Francisc Hubic”. În cadrul acestuia au participat și câștigat premii remarcabile soliste din partea Școlii Populare de Arte și Meserii, a CCAJ Sălaj. Acestea sunt coordonate de profesorul Sergiu Chirilă. Premiul al doilea a fost obținut de solista Diana Dragoș, iar solista Matyas Kiraly Margaret a obținut Premiul Special.

La concurs au participat elevi și absolvenți ai Centrelor de Cultură și Școlilor din orașe precum Satu Mare, Arad, Cluj-Napoca, Târgoviște, Alba Iulia, Brăila și Oradea. Participanții au interpretat piese din repertoriul clasic, romantic și contemporan, după cum precizează Centrul de Cultură Bihor.

Juriul care a acordat și premiile solistelor sălăjence a fost format din personalități de prestigiu ale muzicii. Aceștia sunt: profesorul de pian Ferenc Mercedes de la Liceul de Artă din Oradea, profesorul de canto Marian Boboia, fost manager al Școlii de Arte „Francisc Hubic” și profesor la Universitatea Partium din Oradea. Președinta juriului a fost prof. univ. dr. Agneta Marcu, fost decan al Facultății de Muzică din Oradea.

 

One Thought to “Premii pentru soliste ale Școlii Populare de Arte și Meserii”

  1. […] Populare de Arte și Meserii, a CCAJ Sălaj. Acestea sunt coordonate de… Articolul Premii pentru soliste ale Școlii Populare de Arte și Meserii apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment