Biserica de lemn din Poarta Sălajului a fost salvată

Biserica de lemn din Poarta Sălajului, una dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din judeţ, a fost salvată, proiectul fiind unul dificil, dar dus la bun sfârșit sub coordonarea părintelui Marcel Șamșodan. Biserica a fost grav afectată de o furtună care s-a abătut asupra judeţului Sălaj în data de 17 septembrie 2017. Turla lăcaşului de cult s-a rupt precum un băţ de chibrit sub rafalele puternice de vânt. Monument istoric, biserica din Poarta Sălajului datează din a doua jumatate a secolului al XVII-lea, în satul Rastolţul Mare, fiind printre cele mai vechi biserici de lemn sălăjene. În anul 1835 a fost donată comunităţii din Poarta Sălajului şi purtată cale de 20 de kilometri. Asemeni altor biserici de lemn, după război a traversat o perioadă dramatică. Dezafectată şi supusă degradării inerente a materialului lemnos, era ameninţată cu prăbuşirea. Tălpile putrezite cedau, iar turnul avea o abatere de cinci grade faţă de verticală.

Lăcaşul a fost restaurat abia în 1969, sub egida Direcţiei Monumentelor Istorice. Turnul a fost reconstruit, s-au turnat fundaţii de beton şi a fost înălţată pe un soclu din piatră. În 1972, o furtună extrem de violentă a dislocat turnul şi l-a azvârlit la câţiva metri de biserică. Puţină vreme după refacere, în 1977, acelaşi turn a fost victima unui trăznet. Aceasta este o parte din istoria acestei biserici, lăcașul de cult fiind pus în siguranță în acest an. Acoperișul și turla bisericii au fost reconstruite, totul într-un demers deosebit. „La inițiativa Parohiei Ortodoxe Poarta Sălajului, cu sprijinul Institutului Național al Patrimoniului, al Primăriei Comunei Românași, al Consiliului Județean Sălaj, al autorităților cu atribuții în domeniu, dar și prin implicarea membrilor comunității, în anul 2024 s-au executat lucrările de refacere a turnului bisericii, fiind realizată și acoperirea lui cu șindrilă, conform proiectului. Suntem profund recunoscători tuturor celor care au sprijinit acest proiect, și așteptăm cu nerăbdare ziua în care biserica va putea fi din nou redată și cultului liturgic”, ne-a declarat preotul Marcel Șamșodan.

One Thought to “Biserica de lemn din Poarta Sălajului a fost salvată”

  1. […] a doua jumatate a secolului al XVII-lea, în satul Rastolţul Mare, fiind… Articolul Biserica de lemn din Poarta Sălajului a fost salvată apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment