Bolnavii din ţara noastră ar putea pierde accesul la medicamente esenţiale precum Paracetamolul şi Metforminul (un tratament de bază pentru diabet) din cauza blocajelor legislative şi administrative, avertizează producătorii de medicamente generice. Aceştia subliniază că situaţia necesită intervenţii urgente pentru a proteja atât pacienţii, cât şi stabilitatea financiară a sistemului public de sănătate. „Birocraţia nu poate justifica pierderi de vieţi sau de resurse financiare,” a declarat Simona Cocoş, preşedinta Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), făcând un apel către Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Agenţia Naţională a Medicamentului să simplifice accesul la medicamente generice.
• Efectele Directivei UE
Conform APMGR, Directiva UE privind tratarea apelor urbane reziduale impune noi taxe producătorilor de medicamente, afectând grav fabricile de medicamente generice din România. În mod special, medicamente precum Paracetamolul şi Metforminul sunt ameninţate cu dispariţia din cauza costurilor suplimentare impuse de această directivă. „Directiva ar putea duce la retragerea medicamentelor generice critice, impactând sever disponibilitatea Paracetamolului şi a Metforminului pentru pacienţi,” se precizează în comunicatul APMGR. Deoarece producătorii nu pot majora preţurile, având în vedere reglementările stricte ale Ministerului Sănătăţii, aceştia ar putea decide să retragă anumite produse de pe piaţă.
• Majorarea preţurilor: o criză de neevitat
Paracetamolul, nefiind supus reglementării de preţ, ar putea înregistra o creştere de 45% a preţului, cost pe care pacienţii ar trebui să îl suporte integral. Pentru Metformin, preţul ar trebui să crească cu 48%, dar fiind un medicament cu preţ reglementat, este posibil ca producătorii să fie nevoiţi să îl retragă complet din piaţă, făcându-l nesustenabil. Aceeaşi problemă afectează şi alte peste 700 de medicamente generice cu preţuri mici, compensate, care riscă să devină nesustenabile în urma acestei directive europene şi a taxei „clawback.”
• Taxa clawback şi impactul asupra pieţei
Începând cu 2023, taxa clawback pentru medicamentele generice a fost stabilită la 15%, valoare dificil de suportat pentru medicamentele cu preţuri reduse. APMGR afirmă că din 2013 până în 2020, peste 2.000 de medicamente generice au dispărut de pe piaţa românească, din cauza nesustenabilităţii economice impuse de această taxă. „În contractele cost-volum, CNAS include, în principal, medicamente inovative, iar când brevetele lor expiră, medicamentele generice ar trebui să intre automat pe lista compensatelor. Totuşi, accesul la lista de medicamente compensate are întârziere de până la doi ani, provocând cheltuieli suplimentare şi pierderea oportunităţii de a trata mai mulţi pacienţi,” subliniază APMGR.
• Rolul medicamentelor generice în optimizarea bugetară
Medicamentele generice acoperă peste 70% din necesarul de tratament al pacienţilor şi vin pe piaţă la preţuri mai mici decât omoloagele lor inovative. Intrarea acestor medicamente pe piaţă a adus economii de peste un miliard de euro între 2016 şi 2023, permiţând CNAS să ofere tratamente unui număr semnificativ mai mare de pacienţi. Pentru perioada 2023-2028, APMGR estimează o optimizare bugetară de 500 milioane de euro prin înlocuirea medicamentelor inovative cu generice după expirarea brevetelor. Totuşi, continuarea acestor economii depinde de menţinerea unui cadru legislativ care să susţină accesul pacienţilor la medicamente accesibile. APMGR subliniază necesitatea unor măsuri urgente pentru a evita o criză majoră în aprovizionarea cu medicamente esenţiale. Simplificarea accesului la medicamente generice şi ajustarea reglementărilor de preţ sunt imperative pentru a preveni pierderea accesului pacienţilor la tratamente de bază, într-o perioadă în care sănătatea publică este o prioritate.
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro
[…] Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS)… Articolul Criza medicamentelor generice: pericolul unui colaps în aprovizionare apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]