Paul Barbur: „Sunt convins că voi reuși să îmi folosesc experiența pentru dezvoltarea Sălajului”

 

Paul Barbur a demonstrat  în activitatea de zi cu zi că la baza unei bune reputații stă munca susținută și profesionalismul. De profesie inginer, colegul nostru liberal a ocupat atât postul de inspector în construcții, cât și postul de inspector șef județean în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, iar de curând a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Mediului.

În momentul de față, liberalul și-a asumat și candidatura pe lista PNL Sălaj pentru Camera Deputaților.

„Am venit alături de echipa liberală pentru că am văzut, în calitate de profesionist, cât de mult s-a schimbat în bine Sălajul sub conducerea domnului Dinu Iancu Sălăjanu, prin investiții extraordinare, mai multe decât în ultimele trei decenii. Eforturile domnului Lucian Bode, de asemenea, au adus un plus pentru infrastructura din județ, în perioada în care colegul meu de candidatură era ministru al Transporturilor. Mă simt, așadar, acasă în mijlocul acestui partid și sunt convins că voi reuși să îmi folosesc experiența în proiectele de dezvoltare pentru Sălaj”, declară Paul Barbur.

La comanda Partidului Național Liberal, filiala Sălaj, executat de ZTV SRL, Cod AEP 11240002.

(P)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

One Thought to “Paul Barbur: „Sunt convins că voi reuși să îmi folosesc experiența pentru dezvoltarea Sălajului””

  1. […] „Am venit alături de echipa liberală pentru că am… Articolul Paul Barbur: „Sunt convins că voi reuși să îmi folosesc experiența pentru dezvoltarea Sălaju… apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Comments are closed.