Angelo Mitchievici, în „România literară” (nr. 34/24 august 2012, p.19), scrie despre noul „Total Recall” că „filmul este mai alert şi mai suplu decât cel al lui Paul Verhoeven din 1990, însă vine cu prea puţin nou. Varianta din 1990 venea dintr-o epocă a blockbuster-ului de acţiune, iar inventivitatea regizorului nu avea precedent”. Probabil. Marea problemă a filmelor „de acţiune”, printre care şi „Total Recall”, este alta: sunt plictisitoare şi previzibile. Nicio urmă de mister, de interogaţie. Totul pare „implementarea” unei reţete comerciale, pornind, fireşte, de la „clasica” luptă dintre Bine şi Rău. Oare există vreun „thriller” ori „blockbuster” în care lupta aceasta să fie câştigată de Rău? Sau măcar „meciul” să se încheie la egalitate? Posibil, „Se7en”. Dacă e să căutăm în „arhiva memoriei” toate „filmele de acţiune” vizionate de-a lungul vieţii.
Confruntarea politică post – referendum 2012 este la fel de plictisitoare şi previzibilă. Nicio urmă de mister, de interogaţie. Totul pare „implementarea” unui scenariu scris de alţii, pornind şi acesta de la „clasica” luptă dintre Bine şi Rău. În acest film (real) de acţiune (politică), a câştigat însă Răul. Dacă e să concedem că pentru 7,5 milioane de români care au votat Răul a fost întruchipat de Băsescu. Scorul „meciului” a fost devastator în favoarea Binelui, dar a câştigat Răul.
Dacă e să uzăm de un limbaj bătătorit, viaţa bate filmul. În utopie, Binele câştigă. În realitate, Răul nu pierde aproape niciun „meci”. Probabil de aici şi dorinţa extraordinară ca, într-un final, Binele să învingă şi omenirea să fie salvată de ceea ce se apreciază ca Rău. Fie acesta şi un scenariu „post-apocaliptic”.
Totuşi, cine câştigă: Binele sau Răul? În filmele jenant-americane lucrurile sunt clare: binele învinge. În viaţă, mai tot timpul ai impresia/convingerea că răul nu poate fi învins. Şi apoi, Băsescu este întruchiparea Binelui sau a Răului? Mai poate un politician român să fie întruchiparea a ceva, mai mult sau mai puţin simbolic, mai mult sau mai puţin din perspectiva „manipulării maselor”? Puţin probabil, şi în condiţiile în care „scenariul” este scris de alţii. Şi pentru că lupta politică a devenit plictisitoare şi previzibilă. Verbiajul violent o face şi dezgustătoare.
Daniel Săuca
