Raftul cu carte: Ulysses. 732. Romanul romanului – Mircea Mihăieș

Claudiu Bîrsan

Recunosc că am o slăbiciune față de Mircea Mihăieș: nu doar pentru criticul literar, ci și pentru modul în care și-a construit personalitatea publică, cu competență și bun-simț (inclusiv atunci când exprimă idei politice, ceea ce e mai rar la noi), pentru modul în care a manageriat, împreună cu HR Patapievici, Institutul Cultural Român, pentru emulația pe care o dezvoltă micul, dar foarte consistentul grup de intelectuali timișoreni din care face parte. Nu în ultimul rând însă, pentru volumele dedicate vieții și operei lui Leonard Cohen, unul din artiștii mei preferați.
De data aceasta autorul vine în fața noastră cu o carte cum nu știu să mai existe la noi dedicată unui roman străin. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre acel roman: “Ulise” de James Joyce. Este o întreprindere temerară atât prin amploarea lucrării (peste 1.000 de pagini) cât și prin complexitatea ei. Este o carte utilă și necesară pentru înțelegerea cât mai bună de către cititorul român (și nu numai) a cărții de la care pornește.
Nu întâmplător cartea se întitulează roman, un roman al romanului. Romanul “Ulise” devine personaj al cărții lui Mihăieș și este urmărit (ca orice erou de roman) în toate fazele existenței sale: de la apariția anevoioasă până la modul de reeditare și receptare din zilele noastre, trecând prin interpretarea fiecărui capitol al său.
Cartea are 3 părți: prima, dedicată istoriei (palpitante pe alocuri, ea însăși o “odisee”) a publicării romanului, în Paris și, în foileton, într-o revistă din SUA, apariții marcate de litigii judecătorești având ca obiect drepturi de autor și acuzații de pornografie și ultraj al bunelor moravuri; cea de-a doua parte este dedicată fiecărui capitol al romanului, cuprinzând chei și perspective interesante de interpretare; în sfârșit, cea de-a treia parte ne prezintă edițiile cele mai noi ale romanului și motivele pentru care acestea sunt contestate și contestabile.
Stilul cărții este unul clar, inteligibil, autorul nu cade în plasa altor critici de a folosi un limbaj prețios. Atât i-ar mai trebui romanului. Autorul are avantajul lecturii romanului în engleză, ceea ce îl aduce în situația de a lămuri cititorului unele mici inadvertențe din traducerea lui M. Ivănescu.
Dacă ar fi totuși să caut pete în soare, aș spune că primul și al treilea capitol, cele dedicate apariției romanului și, respectiv, reeditării și receptării sale în contempora-neitate sunt prea lungi, redundante pe alocuri, și sfârșesc prin a plictisi. A doua parte însă, cea în care este interpretat fiecare capitol al romanului, este una foarte consistentă și, chiar cu riscul de a forța unele interpretări, explică multe din aspectele greu de înțeles din roman.
Bibliografia folosită este de asemenea impresionantă, pornind de la toate edițiile romanului și continuând cu biografii ale autorului sau cu lucrări de critică literară, unele dintre cele mai noi.

Articol preluat, cu acordul autorului, de pe https://bibliotecaluidius.com